Unul dintre cei mai aprigi critici ai Romaniei, germanul Hans-Gert Poettering, a fost ales presedinte al Parlamentului European. si va ramane in aceasta functie timp de doi ani si jumatate, pana la viitoarele alegeri europene, din iunie 2009.

Hans-Gert Poettering este una dintre vocile "cu greutate" din cadrul institutiilor europene, fiind membru al Parlamentului European inca de la primele alegeri prin sufragiu universal direct, in 1979. intr-o analiza realizata de "EurActiv", se subliniaza faptul ca alegerea germanului Hans-Gert Poettering este o "garantie" a faptului ca Romania va fi monitorizata extrem de dur, iar orice derapaj de la normele europene va fi aprig taxat. Nu trebuie omis faptul ca noul presedinte al Parlamentului European este un apropiat al cancelarului german Angela Merkel, iar Germania detine presedintia rotativa a UE, ceea ce este inca o confirmare a faptului ca drumul postaderare al Romaniei va fi "supravegheat" cu minutiozitate.

Hans-Gert Poettering preia presedintia Parlamentului European intr-un moment in care Uniunea celor 27 este preocupata de gasirea unei politici energetice comune, de situatia de la granita est-europeana, adica granita Romaniei cu Republica Moldova si Ucraina, de situatia din Balcani, precum si de reactivarea subiectului legat de adoptarea unei Constitutii europene comune.

De asemenea, un subiect la ordinea zilei in Parlamentul European, care ocupa spatii importante si in presa europeana, este cel al infiintarii grupului parlamentar de extrema-dreapta. "Die Welt" evidentiaza ca liderii mai multor grupuri parlamentare si-au anuntat intentia de a-i izola politic pe cei 20 de membri ai fractiunii de extrema-dreapta. "Corriere della Sera" avertizeaza insa ca stabilirea unui "cordon sanitar" impotriva deputatilor xenofobi "risca sa-i victimizeze si in acest fel sa-i intareasca".

"The Independent" reia atacurile la adresa parlamentarilor de extrema-dreapta si ii eticheteaza pe membrii noului grup drept "neadaptati, bigoti si carcotasi" si deplange decizia concomitenta a conservatorilor britanici de a rupe legaturile cu Partidul Popular European, pentru a forma un nou grup al euroscepticilor. si totusi, adept al valorilor europene, Poettering a recunoscut dreptul la existenta al noului grup de extrema-dreapta, Identitate, traditie si suveranitate, dar a recomandat deputatilor europeni sa ia atitudine fata de noul grup si fata de orice actiune a acestuia care ar incalca demnitatea umana.

Cu ochii pe Romania

"Cu Hans-Gert Poettering in fruntea Parlamentului European, romanii pot fi convinsi ca monitorizarea respectarii angajamentelor pe care si le-au asumat pentru a deveni cetateni europeni va fi mai dura ca niciodata", se arata in analiza "EurActiv". "Sa nu uitam ca noul presedinte al Parlamentului European a pledat, pe vremea cand era seful crestin democratilor europeni, pentru o aderare a Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana, prin echitabila intelegand profitabila pentru constructia europeana. Cu alte cuvinte, politicianul european acorda intaietate raportului dintre costurile si avantajele pe care Uniunea Europeana le are prin acceptarea Romaniei ca stat membru. Importanta pozitiei geostrategice a tarii, argument important in favoarea noastra in negocierile de aderare, este mai putin relevanta pentru Hans-Gert Poettering, atata vreme cat bugetul comunitar iese pe minus in relatia cu Romania", arata aceeasi analiza "EurActiv".
"Cunoscand toate acestea, oficialii de la Bucuresti se pot astepta la o monitorizare extrem de riguroasa a modului in care respecta angajamentele asumate in vederea aderarii la Uniunea Europeana" .

"EurActiv" subliniaza faptul ca, in conditiile in care pana acum "Comisia Europeana era cea care se ocupa cu monitorizarea, incepand de ieri vigilentei sale i se adauga si cea a Parlamentului European. Nu pentru ca Romania sau Bulgaria sunt oile negre ale Uniunii Europene, ci pentru ca noul presedinte al Parlamentului European si-a propus un obiectiv extrem de ambitios, acela de a face din institutia pe care o conduce principala forta politica europeana".

De asemenea, aceeasi analiza apreciaza ca "Parlamentul European ar trebui sa aiba un cuvant greu de spus in ceea ce priveste agenda europeana. Exista si o justificare: parlamentarii europeni sunt alesi prin vot direct, in tarile din care provin, in timp ce functionarii Comisiei Europene, precum si cei ai altor institutii europene, sunt numiti. in virtutea acestui fapt, Parlamentul European este aproape de cetateni, de nevoile lor, spre deosebire de celelalte institutii".

"Hans-Gert Poettering este convins ca aceasta legitimitate conferita prin vot ii obliga pe eurodeputati sa se implice indeaproape in politicile europene si sa lucreze, impreuna cu functionarii Comisiei Europene, la elaborarea acestora", mai arata analiza "EurActiv".


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.