Pana la raportul de tara mai sunt doar cateva saptamani. Nimeni nu mai pare insa preocupat de rezolvarea problemelor restante. Deconspirarea fostilor colaboratori ai Securitatii a captat cu totul interesul politicienilor si al mass-media.

Legile sigurantei nationale, Agentia de Integritate, numirea noilor directori ai SRI si SIE sunt probleme restante pe care guvernantii au promis ca le vor rezolva inainte de raportul de tara din luna septembrie.
In luna mai, oficialii europeni au atras atentia ca in continuare coruptia ramane o problema majora.
Desi Executivul a dat asigurari ca s-au facut pasi importanti in acest sens, la nivelul opiniei publice lupta anticoruptie este vazuta ca ineficienta.Nici europenii nu sunt convinsi ca se fac suficiente progrese in acest sens.

Agentia pentru Strategii Guvernamentale face praf imaginea Executivului

Agentiei pentru Strategii Guvernamentale a lansat la sfarsitul saptamanii trecute programul "Spre o guvernare eficienta". Primul demers a fost prezentarea rezultatelor Barometrului de Politici Publice realizat de TNS CSOP in luna iulie 2006. Datele prezentate in sondajul respectiv nu ajuta deloc actuala guvernare. Mai degraba demonstreaza ca drumul spre o guvernare eficienta este destul de anevoios.

Aproape jumatate dintre romani (48%) considera ca nivelul coruptiei a ramas la fel comparativ cu momentul in care actualul guvern a preluat puterea, in timp ce 24% dintre respondenti cred ca nivelul coruptiei este mai mare in prezent fata de ianuarie 2005. Doar 15% afirma ca, la acest moment, coruptia este mai redusa, in timp ce 13% nu se pronunta asupra acestei probleme.

Presedintele ASG, Alfred Bulai, sustine ca populatia nu crede ca a intervenit nimic in lupta anticoruptie pentru ca in societatea romaneasca, coruptia a devenit un mod de viata de foarte multi ani. In plus, anchetele de mare coruptie inca nefinalizate, dar si aparitia unor evenimente particulare in perioada in care s-a efectuat sondajul (de exemplu, fuga lui Omar Hayssam din Romania) au contribuit la scaderea increderii populatiei in institutiile statului.

Europenii au ajuns la aceleasi concluzii

Din raportul pe 2005 al Transparency International cu privire la indicele de perceptie a coruptiei, indicele de tara a fost de 3. In 2004, indicele era de 2,9. "Pe o scala de la unu la zece, unde unu descrie existenta unui nivel al coruptiei foarte inalt, Romania se afla la nivelul 3. Tot ce este sub cinci inseamna ca tara respectiva are o problema foarte serioasa de coruptie.

In ultimii cinci ani, Romania a ajuns de la un indice al coruptiei de 2,8 la 3," explica, la momentul respectiv, reprezentantul organizatiei Transparency International, Jermyn Brooks.

Cu un asemenea punctaj, Romania se afla pe locul 85 in clasamentul celor mai putin corupte tari ale lumii, la egalitate cu Mongolia si Republica Dominicana. Bulgaria se afla inaintea Romaniei in acest clasament, pe locul 55, cu un indice de perceptie a coruptiei de 4, pe o scala de la unu la zece.

Tariceanu, contrazis de sondaje

In primavara, premierul Tariceanu afirma ca in Romania coruptia nu mai reprezinta o mare problema. Intr-un interviu acordat cotidianului national de limba olandeza NRC Handelsblad, la data de 27 aprilie 2006, Tariceanu declara: "Eu spun cu mana pe inima: coruptia nu mai constituie o mare problema".

Intrebat daca se insala UE in aceasta privinta, primul-ministru a raspuns: "«De unde nu este foc, nu iese fum» trebuie sa recunosc. Nici nu vreau sa spun ca aceasta corutie a disparut total. Dar, bantuia, in primul rand, in timpul fostului guvern.

In momentul instalarii mele, in decembrie 2004, am luat toate masurile necesare. Este o intreaga echipa de anchetatori asupra fraudelor si coruptiei".
La trei luni de la aceste afirmatii, ASG ii demonstreaza insa ca romanii nu sunt la fel de optimisti.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.