Toti presedintii de filiale PSD au venit, ieri, la Bucuresti, pentru intaia discutie cu conducerea partidului de dupa alegerile parlamentare si prezidentiale. Mai-marii partidului au sperat ca timpul va mai domoli spiritele incinse si ca, dupa sarbatori, lumea se va linisti, iar Congresul PSD se va desfasura in aceeasi nota dintotdeauna, avand un final cunoscut. Numai ca, in ultimele zile, tot mai multe voci din partid au ridicat problema modernizarii PSD si au extins aceasta chestiune pana la schimbarea conducerii.

Grupul din Transilvania, format din 14 presedinti de filiala, a dat tonul si, dupa o sedinta discreta, a facut publica o scrisoare in care se arata ca Ion Iliescu nu mai poate moderniza partidul, deci nu el este solutia pentru PSD. Printre randuri se putea citi ca Adrian Nastase este viitorul. Acest gest a declansat lupta dintre gruparile din partid, pentru ca, a doua zi, a iesit la rampa Marian Oprisan, un apropiat al lui Miron Mitrea, care a spus ca atat Adrian Nastase, cat si Ion Iliescu ar trebui sa se retraga. Oprisan a reluat, ieri, aceasta tema si, la intrarea in sedinta, a spus ca Nastase trebuie sa-si dea demisia, iar Iliescu sa faca un pas inapoi. Ion Iliescu considera, pe de alta parte, ca el este un factor de innoire a partidului, facand o declaratie in acest sens in urma cu doua zile, la reprimirea carnetului cu nr.1 de membru al PSD.

Seria declaratiilor a continuat cu Victor Ponta, care, de asemenea, a cerut o garnitura noua pentru partid, iar, ieri, Razvan Ionescu, fost lider al tineretului pesedist si deputat al partidului, a declarat ca "modernizarea PSD nu se poate face". In opinia sa, "singura solutie sunt alegerile anticipate". El a mai precizat: "Degeaba vom iesi in fata cu oameni noi, daca in grupurile parlamentare sunt aceiasi oameni contestati, care vor face tot posibilul sa nu duca la indeplinire deciziile luate de o noua conducere". Ionescu a recunoscut existenta a trei grupuri in PSD, unul al lui Ion Iliescu, altul al lui Adrian Nastase si altul "care il scoate la inaintare pe "top modelul politic" Marian Oprisan, purtator de cuvant al lui Miron Mitrea". Sedinta pesedista s-a tinut departe de ochii presei, lasata de altfel in strada, dupa grilajul gradinii pesediste.

La intrare, presedintii de orrganizatii erau foc si para si se parea ca inauntru va avea loc o discutie deschisa si barbateasca. Dupa cateva ore de sedinta, surse din interior ne-au declarat ca in sala era o adevarata fratie. Nu au fost gasiti vinovati pentru pierderea alegerilor si nimeni nu va fi schimbat. Cel putin in aceasta etapa a pregatirilor pentru congres. Aducerea presedintilor de filiale la centru a vrut sa fie un moment de detensionare a relatiilor din interiorul partidului, astfel incat fiecare sa poata spune ce are de zis inainte de sedinta Biroului Executiv, pentru ca nu care cumva sa izbucneasca vreun scandal caruia conducerea actuala nu i-ar putea face fata. Pe de alta parte, stilul comunist de desfasurare a sedintei a taiat din avantul revolutionar al teritoriului.

Participantii au fost pusi sa vorbeasca in ordinea alfabetica a judetelor, ceea ce a facut ca pana la urma si atentia participantilor sa se indrepte catre alte subiecte. Sedinta a deschis-o chiar Adrian Nastase, care a facut, timp de o ora, o analiza a starii actuale a PSD. Alaturi de el s-a aflat Ion Iliescu, cu care se pare ca Adrian Nastase a incheiat o intelegere de neagresiune, astfel incat amandoi sa incapa pe acelasi podium. Ziaristii au remarcat ce bine se completeaza cei doi lideri. Ion Iliescu a venit, in stilul sau tovarasesc, primul la sedinta de partid, cu o ora inainte de inceperea acesteia. Nastase, ca un social democrat modern, a ajuns doar cu zece minute inainte de ora fixata. Nici unul nu a vrut sa dea vreo declaratie de presa si cei doi lideri au trecut pe langa ziaristi privind de sus la agitatia din jurul lor.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.