Germanii ne avertizeaza ca integrarea in UE ar putea fi amanata pe termen nelimitat, daca in acest an nu vor fi inregistrate progrese vizibile

Inceputul anului aduce noi avertismente legate de integrarea Romaniei in UE. Thomas Silberhorn, purtatorul de cuvant pe probleme europene al Uniunii Crestin-Sociale din Bundestag, atrage atentia ca daca Romania si Bulgaria nu vor face progrese vizibile in urmatorul an, aderarea va fi amanata din ianuarie 2007 in 2008 sau chiar mai tarziu.
Intr-un interviu acordat Deutsche Welle, Thomas Silberhorn a afirmat ca va propune ratificarea tratatului de aderare in Bundestag doar in momentul in care cele doua state indeplinesc in totalitate conditiile.

"Este adevarat, noi sustinem integrarea in UE a Romaniei si a Bulgariei, dar cerem ambelor state sa indeplineasca criteriile de aderare pana in momentul integrarii si nu mai tarziu. Concret, inseamna ca tratatul de aderare ar trebui ratificat in Bundestag doar in momentul in care Romania si Bulgaria indeplinesc conditiile in totalitate. Pana acum nu este cazul, iar in raportul Comisiei Europene din toamna trecuta sunt prezentate deficite serioase, de exemplu in domeniul combaterii coruptiei sau in cel al justitiei. De aceea asteptam raportul suplimentar si decisiv din primavara 2006", a explicat parlamentarul german.

In opinia sa, daca nu vor avea loc schimbari substantiale in domeniile criticate, atunci "va trebui sa ne gandim care va fi momentul potrivit, in interesul ambelor parti, pentru aderarea celor doua tari: 2007 sau 2008 sau chiar mai tarziu".
Aplicarea clauzei de salvgardare inseamna amanarea aderarii cu un singur an. Pornind de la aceasta premiza, Thomas Silberhorn considera ca se creeaza conditiile ca integrarea sa se produca in 2008, chiar si in situatia in care criteriile de aderare nu vor fi indeplinite. "De aceea cred ca prin ratificarea tratatului in baza acestei clauze, anulam orice posibilitate pentru indeplinirea criteriilor de catre Bulgaria si Romania. Daca ar putea intra in 2008, indiferent de situatie, atunci ar disparea orice motivatie pentru indeplinirea criteriilor. Ar fi gresit sa ratificam tratatul inaintea indeplinirii acestor criterii in speranta ca problemele vor fi rezolvate dupa aderarea celor doua tari", a completat purtatorul de cuvant al UCS. Principala sa temere este aceea ca eventuale concesii facute in cazul celor doua state ar crea un precedent periculos in procesul de extindere a UE.

"Daca am inchide unul sau chiar ambii ochi in cazul Romaniei si Bulgariei, am periclita intreaga politica de extindere, consistenta strategiei extinderii UE. La fiecare urmatoare integrare - fie a Croatiei, a Turciei sau a oricarui alt candidat - ar trebui sa avem in vedere ca am facut concesii Romaniei si Bulgariei. De aceea, pozitia noastra e clara si am exprimat-o in mod repetat: conditiile de aderare trebuie indeplinite si abia apoi tratatul poate fi ratificat", a explicat Silberhorn. El a adaugat ca atat Romania, cat si Bulgaria trebuie sa fie constiente ca aceste conditii de aderare, elaborate si stabilite de comun acord, nu au un efect placebo, ci trebuie indeplinite intocmai.
Propunerea lui Thomas Silberhorn nu a fost inca depusa formal in Parlamentul Federal.

Pozitia Uniunii Crestin-Sociale este impartasita si de partenerul lor traditional la nivel parlamentar, Uniunea Crestin-Democrata. De altfel, liderul crestin democratilor, Angela Merkel, si-a exprimat scepticismul in privinta aderarii Romaniei si Bulgariei la 1 ianuarie 2007, inainte de a fi ales in functia de cancelar. Odata ajuns la putere, CDU a atras atentia in repetate randuri asupra acestei probleme. Luna trecuta, reprezentantul fractiunii crestin-democrate Gunther Krichbaum, raportorul pentru Romania al CDU in cadrul Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag anunta ca Germania va da unda verde integrarii tarii noastre numai cand CE va constata ca steguletele rosii sesizate de ultimul Raport de tara s-au transformat in galbene si verzi.

Termenul-limita pana la care statele membre UE trebuie sa isi exprime un punct de vedere oficial privind integrarea Romaniei si Bulgariei la data de 1 ianuarie 2007 este ultima zi a acestui an.
Pana in prezent, si-au dat acordul doar 9 din cele 25 de state membre ale UE.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.