Joi seara l-am revazut, la ora de maxima audienta. Pe marele actor, pe marele regizor. Pe Base in persoana. Un Base care, in fata camerelor, privind adanc si parand ranit, vorbea rar si apasat. Usor trist, usor nostalgic, aproape ganditor. Undeva, printre vocale, se simtea un tremolo usor, parca anuntand lacrimi prezidentiale. Pe care insa, muiereste, reusea in urma unui efort urias, demn de un lider galactic, sa si le retina.

Sunetul acesta infundat, decent reprimat, al unei emotii inlacrimate declansate intr-un lup de mare este un spectacol cunoscut. A fost smecheria care a dus la castigarea unei campanii electorale. A fost plusul de dramatism care a punctat eliberarea ostaticilor si a ridicat la cer popularitatea presedintelui. De data aceasta insa, pseudo-lacrimile nu au ca scop castigarea unui plus de popularitate. Ci evitarea unui dezastru mediatic. Vai vai vai, ce-a ajuns sa trebuiasca sa faca liderul axei cu trei roti.

Eu m-am mirat, in prostia mea, (si banuiesc ca n-am fost singur, nu?) de ce Constantinescu si-a adus abia acum aminte de relatia hardcore dintre Base si Secu, sau de ce Ciuvica n-a gasit decat dupa enspe ani caseta cu muzica marinareasca, pe versuri mafioto-corupto-pontice. Pai ... daca mieunau mai acu un an, insemna sa-l ajute pe potentul vanator si proprietar de oua, ceea ce nu era la moda. Totusi, de ce acum si nu in ianuarie trecut? Sau la anu? O pasarica mi-a soptit ca cica Tari si altii, muscati de sfarcuri de Nuti, s-au hotarat sa i-o plateasca baiatului de cartier. Dar nu direct, ca nu-i politicos sa te faci, asa, direct, in bucataria interna de la Golden Spritz.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.