Presedintele Crin Antonescu a declarat la Antena 3 ca niciodata nu a depus presiuni asupra lui Ioan Rus, dar ca "existau motive" ca acesta sa demisioneze.
Fostul ministru de Interne, Traian Igas, considera ca demisia lui Ioan Rus din fruntea Ministerului Administratiei si Internelor (MAI) este una tarzie si ca ar fi trebui sa-ti dea demisia cu cateva zile mai devreme.
”Eu cred ca aceasta demisia trevuia sa vina cu cateva zile in urma. Din punctul meu de vedere, a venit un pic cam tarziu. Daca au fost presiuni, si cred ca au fost, au fost din partea domnului Victor Ponta, din partea domnului Crin Antonescu, din partea USL, care nu accepta ca Traian Basescu sa se intoarca la Cotroceni”, a declarat Traian Igas, citat de romanialibera.ro.
Premierul Victor Ponta a prezentat propunerile sale pentru MAI si Externe
Vicepresedintele PDL Sever Voinescu a declarat, luni, ca, daca Victor Ponta "nu demisioneaza el insusi", atunci demisiile lui Ioan Rus si Victor Paul Dobre reprezinta doar "un tap ispasitor".
"Dupa toate greselile, dar si porcariile comise, ministrul de Interne nu mai avea alta varianta. Insa, daca Victor Ponta nu demisioneaza el insusi, atunci nu avem de-a face cu un act de asumare a responstabilitatii in al treisprezecelea ceas, ci cu un tap ispasitor, un cap politic aruncat opiniei publice, iar opreratiunea de subminare a statului va continua. Romania se mai poate salva numai cu demisiile lui Victor Ponta si Crin Antonescu, autorii principali ai cosmarului prin care trecem cu totii", a precizat Sever Voinescu.
De asemenea, presedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat ca Ion Rus si Victor Paul Dobre si-au dat demisiile de onoare pentru ca nu au mai dorit sa mentina presiunea asupra MAI in scandalul politic, aratand ca implicarea lui Basescu este o incercare a lui Rus de "a baga toate lucrurile in aceeasi oala".
Israelul cere demisia secretarului general al ONU. Guterres:...
"Despre demisia ministrului Administratiei, Dobre, stiam de ieri, astazi am vazut si demisia lui Ioan Rus, demisia de onoare, si eu cred ca bine au facut pentru ca nu au mai dorit sa continue implicarea Ministerului de Interne in acest scandal politic", a precizat Vasile Blaga inaintea sedintei BPN al PDL, citeaza stirileprotv.ro.
Vicepresedintele PDL Sulfina Barbu a declarat ca Ioan Rus si Victor Paul Dobre au demisionat din cauza "presiunilor din propriile partide politice, si anume partidele din USL", ea aratand ca spera ca profesionistii din MAI vor rezista presiunilor politice.
"Evident ca USL exercita presiuni asupra Ministerului Administratiei si Internelor pentru modificarea cifrelor la care sa se raporteze decizia referendumului. Atat ministrul Ioan Rus cat si Victor Paul Dobre au demisionat din cauza presiunilor din propriile partide politice, si anume partidele din USL. imi exprim speranta ca profesionistii din MAI vor rezista presiunilor politice si vor respecta legea", a precizat Sulfina Barbu.
Crin Antonescu, despre amnistie: Nu cred ca se va da. Daca se da...
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
Așteptarea aproape a luat sfârșit, Avatar: Fire and Ash apare în mai puțin de...
Sursa: kudika.ro