Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat ca premierul Ungureanu a renuntat la stacheta serioasa si inalta si la discursul concret si a adoptat stilul lui Traian Basescu si al PDL, fiind agresiv cu adversarul, dar fara a raspunde la intrebarile concrete ale acestuia

"Constat ca domnul Mihai Razvan Ungureanu a renuntat la stacheta serioasa si inalta pe care eu voiam sa purtam discutiile intre primul-ministru in functie si liderul opozitiei propus pentru aceasta functie, un nivel al discutiilor care sa se refere la lucruri foarte concrete: de ce a aprobat infiintarea unei facultati in limba maghiara pe criterii etnice, de ce nu poate sa-i schimbe din functie pe secretarii de stat pe care domnia sa i-a acuzat - ma refer la Blejnar si la Duta, de ce a spus ca nu da bani baronilor PDL si iata ca a dat, si mai ales de ce vinde cu o viteza si o frenezie mai mult decat ingrijoratoare pentru Romania ultimele participatii si resurse naturale care mai apartin inca statului roman unor firme dubioase din strainatate, cu preturi foarte mici", a spus Ponta, raspunzand astfel afirmatiilor facute de Ungureanu la Realitatea TV.

Ponta: Motiunea de cenzura va arata ca Ungureanu nu rezista la santaj

Presedintele PSD l-a acuzat pe M.R.Ungureanu de faptul ca a adoptat stilul lui Traian Basescu si al PDL, respectiv un stil care implica agresivitate fata de adversarul politic dar care, insa, eludeaza si raspunsurile la intrebarile concrete ale acestuia, informeaza MEDIAFAX.

"Dincolo de faptul ca nu vrea sa mai tina discursul asa cum ar trebui sa fie, la un nivel al lucrurilor concrete, am vazut ca domnul Ungureanu, ieri, a adoptat stilul Traian Basescu sau stilul PDL: important este sa fii agresiv cu adversarul si sa nu raspunzi la nicio intrebare", a spus Ponta.

Liderul PSD a precizat ca nu va renunta sa-i adreseze premierului Ungureanu intrebari referitoare la lucruri concrete. "Eu voi continua sa-l intreb de lucruri concrete si sa-l intreb, in final, daca domnia sa intelege sa fie prim-ministru al Romaniei sau se multumeste sa fie un prim-ministru al lui Traian Basescu si al firmelor ciudate din afara tarii care, sub mandatul domniei-sale, transfera practic proprietatea Romaniei in niste maini private straine", a conchis Ponta.

Citeste si:
Ședință decisivă, azi, la Guvern! Liderii PSD și PNL vor să conducă...
Ședință decisivă, azi, la...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.