Ponta a spus ca USL va ataca la Curtea Constitutionala eventuala alegere a unui nou presedinte al Senatului provenit dintre senatorii puterii, "daca va fi cazul", el subliniind faptul ca CC s-a pronuntat deja asupra acestui subiect.
USL cere suspendarea lui Basescu
"Daca facem un nou demers, e pentru a reitera ce au spus cei de la Curte. Eu cred ca cei de la Curte nu sunt niste penibili, cum i-a numit Basescu, si le-ar fi imposibil sa scrie invers decat au scris in decizia 601", a spus Ponta, citat de MEDIAFAX.
La randul sau, presedintele PNL, Crin Antonescu, a precizat ca, orice turnura vor lua dezbaterile din Senat privind alegerea unui nou presedinte, senatorii USL vor vota candidatul propus de PSD, Titus Corlatean.
"Noi avem doua lucruri de facut: la capitolul procedural sa le spunem ca in interpretarea noastra singurul care are dreptul sa faca propunerea este grupul PSD. Orice turnura vor lua dezbaterile, toti senatorii PSD, PNL si PC ii vor acorda votul lui Titus Corlatean. Numaram si vedem. Punct", a spus Antonescu.
PDL il propune pe Vasile Blaga la sefia Senatului
- Suspendarea nu are termen
Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, ca nu a fost stabilit un termen precis pana la care comisia USL sa finalizeze cererea de suspendare din functie a presedintelui Traian Basescu, el precizand, insa, ca lucrurile nu vor trena.
"Comisia s-a organizat, lucreaza. Eugen Nicolaescu ne-a prezentat modul in care comisia intelege sa construiasca acest document politic. Am discutat, am luat act, comisia va lucra in continuare, in momentul in care documentul va fi finalizat va intra in dezbaterea grupurilor parlamentare, apoi in dezbatere publica si pe procedura parlamentara obisnuita", a spus Antonescu.
Liderul PNL a spus ca USL nu a stablitit un calendar sau o data pana la care cererea sa fie finalizata.
"E de inteles ca lucrurile nu vor trena. Se lucreaza cu toata seriozitatea, nu au o data precisa, e o actiune prioritara pentru colegii din comisie, o sa vedem exact cum se dozeaza toata actiunea. Nu veti astepta foarte mult", a spus Antonescu.
Traian Băsescu a fost internat la Spitalul Militar din Bucureşti
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro