Ponta a declarat ca miercuri i-a transmis presedintelui Organizatiei PSD Bucuresti, din care face parte europarlamentarul Adrian Severin, o scrisoare in care ii solicita declansarea procedurilor pentru excluderea din partid a acestuia, informeaza MEDIAFAX.
Victor Ponta a precizat ca in scrisoarea transmisa lui Marian Vanghelie invoca decizia BPN al PSD de luni, precum si decizia grupului PSD din PE si a socialistilor europeni.
Grupul Partidului Social Democrat din Parlamentul European ii cere eurodeputatului Adrian Severin sa respecte deciziile conducerilor PSD si pe cele ale socialistilor europeni si sa isi dea demisia "de urgenta" atat din partid, cat si din PE.
"Delegatia PSD din PE a luat act de faptul ca Adrian Severin a parasit Grupului socialistilor europeni, la recomandarea liderului Martin Schulz, precum si de suspendarea din functiile politice detinute in cadrul PSD.
In acest moment, Adrian Severin se plaseaza in afara PSD si S&D si consideram ca nu mai are pozitia de a reprezenta interesele cetatenilor care l-au votat pentru a-i reprezenta in Parlamentul European", se arata intr-un comunicat al grupului PSD din PE, remis marti agentiei MEDIAFAX.
Citeste si: Socialistii europeni il exclud pe Severin si ii cer demisia din PE
"Severin face mult rau Romaniei prin gestul sau"
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
Este sau nu Corina Caragea căsătorită? Adevărul despre bărbatul din viața ei
Sursa: kudika.ro
-
Balonare după masă și disconfort abdominal? Greșeli comune, posibile cauze și...
Sursa: garbo.ro