Deputatul Liana Dumitrescu a incetat din viata, joi dimineata, la Spitalul de Urgenta "Elias" din Bucuresti, potrivit unor surse oficiale. Decesul a avut loc in jurul orei 9.30, potrivit surselor citate.

Pacienta a facut stop cardiac la ora 8.45, iar medicii au incercat sa o resusciteze timp de 46 de minute, fara ca inima sa reporneasca, a comunicat Spitalul Elias.

Deputatul Liana Dumitrescu a avut o boala cerebrala rara, cu evolutie fulminanta sub tratament, ceea ce a facut imposibil transferul in alta clinica, a declarat, miercuri, managerul Spitalului Elias, scrie MEDIAFAX.

"Este vorba de o boala acuta mai rara. Tot ceea ce s-a facut in Spitalul Elias este in conformitate cu ghidurile internationale. Am facut si facem un efort enorm pentru viata acestei tinere. A fost consultata de mai multe echipe de specialisti, iar analizele s-au facut atat in tara, cat si in strainatate", a spus managerul Spitalului Elias, profesorul Doina Dimulescu, intr-o conferinta de presa.

Potrivit acesteia, deputatul Liana Dumitrescu a primit tratament imediat dupa internarea ei in Spitalul Elias, in 18 ianuarie, dar boala a avut o evolutie extrem de grava.

"Stim ca este foarte greu pentru un parinte sa accepte ca fiica de 38 de ani are o boala atat de grava. Toti suntem parinti si intelegem acest lucru, dar vreau sa asigur familia ca am facut tot ceea ce se putea, dovada in acest sens stau toate actele medicale si rezultatele investigatiilor facute in strainatate si in tara", a mai spus managerul Spitalului Elias.


Profesorul Ovidiu Bajenaru, seful Clinicii de neurologie de la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, care a fost solicitat sa faca parte din echipa care o consulta pe Liana Dumitrescu, a spus ca in cariera lui de aproape patru decenii a intalnit doar patru-cinci cazuri din aceasta boala care sa aiba o evolutie fulminanta sub tratament.

Deputatul Liana Dumitrescu a fost monitorizata permanent de o echipa pluridisciplinara, coordonata de profesorul doctor Ovidiu Bajenaru.

Citeste si:
De ce boală suferă Nicoleta Nucă. A ținut totul ascuns până acum:...
De ce boală suferă Nicoleta...

Medicii din aceasta echipa au cerut puncte de vedere asupra cazului de la specialisti din Austria, Franta, dar si din alte tari, unde au trimis dosarul pacientei pentru a fi analizat. Raspunsul primit a fost ca ceea ce s-a facut in Romania este ceea ce s-ar fi facut in orice clinica din strainatate, potrivit unor surse medicale.

Liana Dumitrescu, care a reprezentat etnia macedoneana in Parlament, a mers in 18 ianuarie la Spitalul Elias acuzand dureri puternice de cap, iar starea sa s-a agravat in orele urmatoare.

Ea a fost internata in Clinica de Terapie Intensiva a Spitalului Universitar de Urgenta Elias, fiind operata o zi mai tarziu. Liana Dumitrescu - de profesie jurist - a implinit, joia trecuta, 38 de ani, ea fiind nascuta in 20 ianuarie 1973, la Craiova. Ea a fost, din 2008, deputat de Neamt, din partea Asociatiei Macedonenilor din Romania. Dumitrescu a fost deputat si in legislatura 2004 - 2008.

  • Trupul va fi depus vineri la Parlament

Corpul neinsufletit al deputatului Liana Dumitrescu va fi depus, vineri, la Palatul Parlamentului, intre orele 12.00 - 18.00, la sala "Constantin Brancusi", potrivit unui anunt al Camerei Deputatilor.
Citeste si:
Moartea Lianei Dumitrescu, cercetata de procurori
Moartea Lianei Dumitrescu,...

"Corpul neinsufletit al doamnei deputat Liana Dumitrescu va fi depus, vineri, la Palatul Parlamentului. Toti cei care doresc sa-si ia un ultim ramas bun si sa fie alaturi de familia si prietenii acesteia o vor putea face intre orele 12.00 - 18.00, la sala «Constantin Brancusi»", mentioneaza sursa citata.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.