Ieri, parlamentarii opozitiei au demonstrat pe viu cum se poate bloca la infinit dezbaterea unui proiect de lege, daca acesta nu le convine.

La Camera, la ora programata pentru dezbaterea motiunii PSD, sala era aproape goala. Lipseau si semnatarii motiunii, si cei care trebuiau sa pledeze contra, si liderii grupurilor parlamentare, cu exceptia lui Crin Antonescu (PNL). In consecinta, presedintele de sedinta, Miron Mitrea, prelungeste cu o ora timpul afectat declaratiilor politice.

Unde-i secretarul?

Cind discutiile pe motiune au inceput, Mitrea constata ca ii lipseste un secretar de la prezidiu. Ca urmare, unul dintre deputatii PC cere suspendarea sedintei. Mitrea, incintat, anunta imediat. "Aveti dreptate, suspend sedinta pentru 30 de minute", dupa care arunca peste umar deputatilor puterii, surprinsi de initiativa colegului lor: "Da’ ce, nu asta ati cerut?". Astfel s-a consumat prima parte a sedintei, finalizata cu respingerea motiunii, dupa ce PSD a cerut vot nominal, care a mai mincat o ora din sedinta. In partea a doua ar fi trebuit sa inceapa dezbaterea la regulament, dupa ce s-ar fi dat vot final asupra citorva proiecte de lege. Numai ca PSD, secondat de PRM, a profitat de dreptul sau de a-si explicita fiecare vot in parte. Si asa, in loc de 10, maximum 15 minute - atit ar fi trebuit sa dureze voturile finale -, s-a ajuns la o ora si 20 de minute.

Pauze si vicii

Urmeza Miron Mitrea, care mai decide o pauza de 10 minute pentru schimbarea presedintelui de sedinta, pauza care dureaza, de fapt, inca o jumatate de ora. Mai multi deputati PSD descopera apoi brusc unele vicii de procedura. S-a reprosat ca nu exista o informare privind situatia regulamentelor din alte parlamente, ca nu sint nominalizati unii autori ai amendamentelor, ca nu sint motivate concret amendamentele respinse etc. Consecinta previzibila: PSD a cerut retrimiterea la comisie a proiectului de regulament.

Inapoi la motiune

Si la Senat, pentru a treia zi consecutiv, reprezentantii PSD si PRM au facut tot ce le-a stat in putinta sa blocheze dezbaterea regulamentului. Sedinta a fost, inca de la inceput, deviata de senatorul PSD Ioan Sol-canu, care a cerut repetarea votului efectuat cu o zi in urma asupra mo-tiunii simple. Motivul invocat a fost acela ca votul a sapte senatori PSD prezenti in sala nu a fost inregistrat. Pretextul a fost numai bun pentru ca senatorii sa discute jumatate de ora in contradictoriu. Urmatoarele doua ore au fost insa confiscate de discursurile tinute de senatorii Liviu Bindea (PRM) si Antonie Iorgovan (PSD). Acestia au torpilat audienta cu opinii despre orice, numai sa treaca timpul cit mai repede. Parlamentarii, in mare majoritate, s-au plictisit repede si au disparut, rind pe rind, din sala, ocupindu-si loc la bufet.

Bufet, ziare si memorii

Cei care nu au mai avut loc pe holuri sau la bufet au ramas in sala, gasindu-si repede preocupari. Senatorii PNL si PD citeau ostentativ ziare, pentru a arata ca nu-i intereseaza. Nici macar peremistii nu-l mai ascultau pe reprezentantul lor. Unul dintre ei incercuia anunturi la mica publicitate pentru oferte de serviciu, altul invata sa foloseasca un laptop. Trei senatori UDMR stateau gramada peste o schema a salii de plen a Senatului si calculau unde si-ar mai putea gasi o pozitie mai buna decit cea din spatele grupului PRM. La rindul sau, Ion Iliescu tot scria de zor ceva. Poate memoriile. Apoi a trecut la citit zia-re, dupa care, plictisit, si-a luat haina si a plecat.

La un moment dat, chiar Nicolae Vacaroiu, conducato-rul sedintei, a parasit sala. Cu dis-cursuri interminabile, senatorii PSD si PRM au facut ca cele patru ore de program sa treaca fara sa se ia vreo decizie. In replica, reprezentantii PNL si PD vociferau din banci, amuzati la inceput, nervosi la sfirsit. In ultimele cinci minute, liderii grupului D.A. au izbucnit cu acuzatii la adresa PSD si PRM privind "tigania din Senat", "tragerea de timp" si "minciuni". Prea tirziu, pentru ca sedinta se incheiase.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.