Dan Ioan Popescu a intrat in vizorul Comisiei de Control a Averilor, sesizata de procurorul general al Romaniei in privinta imbogatirii fostului ministru PS

Procurorul general al Romaniei, Ilie Botos, a sesizat Comisia de Control a Averilor, din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, asupra marilor semne de intrebare care apar in declaratiile de avere ale lui Dan Ioan Popescu, fost ministru al economiei si actual deputat PSD. E vorba de diferenta uriasa, de aproximativ 500.000 de euro, dintre averea declarata la sfarsitul mandatului de ministru si cea de la investirea in functie. Comisia i-a somat ieri pe Dan Ioan Popescu si pe sotia sa sa depuna, pana la 8 septembrie, declaratii olografe care sa explice cum au dobandit, intre 2001 si 2004, mai multe case si apartamente, zeci de mii de metri patrati de teren intravilan si un autoturism Audi.

Cazul imbogatirii discutabile a lui Dan Ioan Popescu a fost semnalat pentru prima data de "Evenimentul zilei", in urma cu aproape doua luni.

Fostul ministru al industriilor va trebui sa le aduca judecatorilor dovezi concrete despre felul in care si-a dobindit bunurile

Comisia de Control a Averilor de la Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost sesizata de procurorul general al Romaniei, Ilie Botos, cu privire la faptul ca intre declaratiile de avere de la inceputul mandatului lui Dan Ioan Popescu si cele de la sfarsitul mandatului exista mari diferente, in speta de aproximativ 500.000 de euro. DIP este primul demnitar chemat in instanta pentru a justifica diferenta de avere. Sesizarea procurorului general al Romaniei, Ilie Botos, a pornit in urma dezvaluirilor facute de Evenimentul Zilei in care se arata cum fostul ministru a castigat intr-un singur mandat jumatate de miliard de euro. Conform unor surse judiciarela Parchetul General mai exista peste 100 de sesizari cu privire la alti demnitaria caror avere a crescut bruscpe timpul cat au detinut functii de conducere in guvernarile trecute.

Fostul ministru si sotia sa s-au prezentat, ieri, in jurul orei 9.30 la comisia speciala a instantei supreme, care le-a pus in vedere ca, pana la termenul din 8 septembrie, sa depuna declaratii olografe care sa explice cum au dobandit, intre 2001 si 2004, mai multe case si apartamente, zeci de mii de metri patrati de teren intravilan si un autoturism Audi. Dan Ioan Popescu trebuie sa faca referire la bunurile dobandite din 1991 pana acum, iar sotia sa la cele obtinute din 1995, anul casatoriei. Si asta pentru ca fostul ministru a afirmat ca averea pe care o are provine, in mare parte, de la sotia sa.

La iesirea din sala de judecata, DIP a declarat ca aceste controale sunt efectuate la comanda politica. Fostul ministru considera ca aceasta actiune e "un abuz" deoarece Legea 115/1996, privind declararea si controlul averilor demnitarilor, prevede ca declansarea procedurilor unui astfel de control sa se faca numai daca exista dovezi privind provenienta ilicita a bunurilor acestuia.

Multimilionar in dolari

"Evenimentul zilei" a prezentat, in urma cu aproape doua luni, modul in care Dan Ioan Popescu a adunat o avere cuantificabila de cel putin 11 milioane de euro in 15 ani de politica. Potrivit Registrului Comertului, fostul ministru al industriilor din cabinetul Nastase a fost asociat sau administrator la mai multe firme, cu cifre de afaceri de ordinul milioanelor de dolari, dar a renuntat la afaceri incepand cu anul 2001. Numele lui DIP si al sotiei sale apar in evidente, de-a lungul timpului, la mai multe firme, printre care si una la care acestia au majorat capitalul social cu peste un milion de dolari, intr-o singura zi.

Declaratia de avere a lui Dan Ioan Popescu este impresionanta pentru o persoana care, timp de mai bine de un deceniu, a avut ca ocupatie de baza politica. "Evenimentul zilei" a reusit sa afle estimari ale valorii catorva proprietati din declaratia de avere a fostului ministru PSD, printre care se numara cinci apartamente, o casa de vacanta si sase terenuri intravilane, dintre care unul in centrul Bucurestiului. Valoarea locuintelor si a terenurilor, estimata de specialisti imobiliari, la care se adauga obiecte din argint, bijuterii, colectii de arta, conturi bancare si actiuni se cifreaza la 11.052.500 euro, suma cu care DIP si familia sa s-ar situa undeva la jumatatea "Top 300".

In anumite conditii, averea poate fi confiscata

Conform Legii privind controlul averilor demnitarilor, bunurile materiale ale senatorilor si deputatilor nu pot fi verificate decat de o comisie care functioneaza pe langa instanta suprema. Aceasta comisie nu poate fi insa sesizata decat de procurorul general al Romaniei, seful Parchetului National Anticoruptie sau ministrul justitiei. Conform procedurilor, dupa ce comisia a fost sesizata cu privire la anumite neregului intre declaratiile de avere, demnitarul este chemat si somat sa aduca acte doveditoare despre provenienta bunurilor. Daca documentele depuse demonstreaza legalitatea bunurilor si salariile deputatului pot acoperi cheltuielile, comisia inchide cazul. Daca insa sunt semnalate neconcordante, dosarul este trimis in instanta, unde se poate stabili confiscarea bunurilor pentru care nu exista acte doveditoare.


Despre autor:

Evenimentul Zilei

Sursa: Evenimentul Zilei


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.