Viorica Stoica, procurorul care a instrumentat Dosarul "Fraudarea Alegerilor", va fi audiata, astazi, de inspectorii CSM in legatura cu interventiile care s-ar fi facut in ancheta sa, precum si daca vreun magistrat a avut o conduita necorespunzatoare. Conform unor surse judiciare, Stoica si-a depasit atributiile cand a cerut, printr-un intermediar, sa-l audieze pe Basescu, la Cotroceni, intrucat faza in care se afla dosarul nu necesita interogarea vreuneia dintre persoanele semnatare ale plangerii Aliantei D.A. Surprinzator, numele magistratului Viorica Stoica a aparut si in rechizitoriul intocmit fostului comisar-sef al Garzii Financiare Mures, Gheorghe Hutanu, arestat si apoi eliberat, din lipsa de probe, pentru luare de mita. Potrivit materialului de urmarire penala, Viorica Stoica, desi era procuror in cadrul Parchetului General, a avut calitate de martor, in cazul "Hutanu"

Procurorul Viorica Stoica, din cadrul Serviciului de Anchete Speciale din cadru Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie, a lansat, in ultimele zilele, un atac virulent asupra procurorului general al Romaniei, Ilie Botos. Stoica isi acuza seful de tentative de discreditare, considerand ca aceste acte sunt menite sa creeze o presiune asupra ei, precum si de a distrage atentia de la dosarul fraudarii alegerilor. Mai mult, procurorul Stoica pune la indoiala credibilitatea lui Botos in fruntea Parchetului General, considerand ca institutia pe care acesta o conduce s-a transformat intr-o unealta care satisface interesele politice.

Intreg scandalul a izbuncnit la sfarsitul saptamanii trecute, atunci cand procurorul general al Romaniei a schimbat-o pe Viorica Stoica, pentru ca a indraznit sa il citeze pe presedintele Romaniei, Traian Basescu, in Dosarul "Fraudarea Alegerilor". Potrivit lui Botos, modul de lucru al procurorului Stoica, acela de a cere consilierului prezidential Renate Weber sa ii inlesneasca audierea sefului statului, la Palatul Cotroceni, nu a fost profesional. In virtutea acestui lucru, procurorul general a solicitat conducerii Sectiei a 2-a sa evalueze posibilitatea desemnarii altui procuror in cauza, pentru a inlatura orice suspiciuni privind obiectivitatea anchetatorului.

In replica, procurorul Viorica Stoica a declarat ca a fost avertizata, in ultima perioada, ca i se vor fabrica dosare si ca va avea de suferit pentru faptul ca a vorbit despre Dosarul "Alegerilor Fraudate". Stoica a spus ca a incercat sa vorbeasca cu Botos, pentru a clarifica divergentele ivite, dar de fiecare data s-a lovit de un refuz.

"Apoi a urmat acest lucru, sa aflu din presa ca am dosar penal. Nu mi se pare normal, mai ales ca am familie, am copil. Eu nu stiam nimic din cele afirmate de domnul Botos. Este imaginea mea in joc si nu voi accepta sa fie murdarita. De aceea, voi depune plangere la Consiliul Superior al Magistraturii impotriva lui Ilie Botos. In primul rand, procurorul general trebuie sa demonstreze de ce nu am fost eu obiectiva. Eu nici macar nu am apucat sa intocmesc acte in acel dosar. Mi se pare corect ce am facut pentru ca trebuia audiata partea care a depus plangerea, adica, in acest caz, cei doi presedinti ai Aliantei D.A. Trebuia verificat daca, din prisma functiilor pe care le au acum, isi mai mentin declaratiile de atunci", a precizat Stoica.

Un alt scandal, aceeasi Stoica

Numele magistratului Viorica Stoica a aparut si in rechizitoriul intocmit fostului comisar sef al Garzii Financiare Mures, acuzat de luare de mita. Gheorghe Hutanu, care in perioada 2000-2002, a indeplinit functia de comisar sef la GFM, trebuia sa efectueze mai multe verificari economic-financiare la firma SC Riccardi Trans Service SRL, ce apartinea lui Riccardi Orlandino. Se pare ca acesta este membru al cunoscutului clan, "Casalezi", despre care se spune ca apartine uneia dintre cele mai feroce familii mafiote - cu sute de asasinate la activ - care se ocupa de afaceri cu droguri de mare risc, pe care le plaseaza in tari din Europa de est si, in special, in Romania. Milioanele de dolari obtinuti din respectivele afaceri sunt spalati in aceleasi tari, in privatizari dubioase.

Filiera Orlandino-Hutanu-Matei

Hutanu nu a facut altceva decat sa intarzie controalele la firma italianului. In schimbul sumei de 30.000 de marci germane, comisarul sef i-a promis lui Riccardi Orlandino ca ii va asigura protectie cu privire la aceste verificari. Pentru ca italianul era cercetat in aceea perioada pentru delapidare, cu un prejudiciu de 24 de miliarde de lei, si de evaziune fiscala de 1,5 miliarde de lei, a acceptat propunerea lui Gheorghe Hutanu. Conform rechizitoriului, prin intermediul comisarului sef al Garzii Financiare Mures, Riccardi Orlandino l-a cunoscut peunul dintre cei mai mari traficanti de influenta din Brasov, Marin Nicolae Matei. La randul sau, Nicolae Matei i-a cerut lui Orlandino suma de 120.000 de dolari, pentru a cumpara influenta unor inalti functionari din Guvern, Parchet, Politie, Finante Publice-Bucuresti, si a-i rezolva toate problemele juridice pe care le avea cu autoritatile din judetul Mures.

Confirmarea intalnirilor

Din materialul de urmarire penala, reiese ca, in acest sens, Riccardo Orlandino s-a deplasat la Bucuresti, pentru a-i inmana lui Matei o prima transa de 30.000 de dolari, pe care acesta, la randul sau, trebuia sa o dea unei persoane influente din Parchet. Cel ce stabilea legatura dintre Riccardi si Nicolae Matei era Gheorghe Hutanu. Acest aspect al prestabilirii intalnirii cu un inalt functionar este confirmat si de redarea discutiei telefonice, din data de 30.08.2001, orele 12.28, discutie purtata intre Orlandino si Hutanu, in care acesta din urma spunea: "Alo, salut!... Deci, acum am vorbit si la ora doi trebuie sa fii acolo, ca la ora doi si un sfert merg la doamna director din Parchetul General. La ora doi si un sfert, ca doamna intra la doi jumatate in sedinta".

Influentarea Justitiei, sute de mii de dolari In urma discutiei, italianul

s-a intanlit cu Nicolae Matei, intr-o parcare din fata Guvernului, avand asupra sa suma de 23.000 de dolari. I-a inmanat banii, pe care Matei i-a depozitat in portbagajul autoturismului personal, iar dupa 20 de minute, conform intelegerii, Riccardi Orlandino s-a intanlit, in parcarea institutiei, cu magistratul Viorica Stoica - procuror in cadrul Parchetului General. Conform declaratiei acesteia, care a avut calitate de martor in dosarul "Hutanu", discutia dintre ei a fost una amicala. Totodata, Stoica a mai declarat ca Nicolae Matei i-a cerut sa-i recomande un avocat bun care sa-i apere intersele italianului. Apoi, au urmat numeroase intanliri cu alti functionari publici din diferite institutii ale statului. Referitor la procurorul Viorica Stoica, Riccardi Orlandino a declarat in fata anchetatorilor, ca el personal nu a vazut-o niciodata, dar, ca Nicolae Matei i-a promis ca va face toate demersurile ca prin intermediul Vioricai Stoica, cercetarile impotriva sa, sa-i fie blocate, si problema interdictiei de a parasi tara, rezolvata.

Prejudiciul s-a evaporat subit

Ilie Botos a fost unul dintre cei care a semnat documentul care a dus la declansarea cercetarilor in dosarul afaceristului Stefan Riza, caz de notorietate la vremea respectiva. Desi a fost retinut de doua ori, tot de atatea ori a fost eliberat, in urma unor decizii ale Tribunalului Bucuresti si ale Curtii de Apel din Capitala. In urma analizelor de la dosar, prejudiciul adus statului roman de catre Stefan Riza depaseste opt milioane de dolari. Cei patru procurori sunt: Gheorghe Muscalu, care la vremea demararii anchetei interne se afla la conducerea Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, Francisc Hirsman, din cadrul Sectiei de Urmarire Penala si Criminalistica a Parchetului General, Giorgiana Hosu, o subalterna a lui Muscalu si Viorica Stoica, angajata la Serviciul de Anchete Speciale al Parchetului General.

Relatiile lui Riza i-au salvat libertatea

Controversatul om de afaceri Stefan Riza a fost arestat, pentru prima oara, in anul 1998, iar a doua oara, in anul 2000. De fiecare data, insa, el a fost eliberat, in mod suspect, prin deciziile controversate ale unor judecatori. La vremea respectiva, dupa mai multe investigatii, s-a decis ca instanta a gresit, insa sanctiunile au fost banale. Cea care a avut de suferit, impropriu spus, este judecatoarea Iosefina Parvu, de la Sectia a doua penala a Tribunalului Bucuresti. Atunci, magistratul s-a intors special din concediu pentru a solutiona un singur dosar, cel al lui Riza. Legatura dintre cei doi, judecator si afacerist, se poate evidentia foarte usor prin relatiile de serviciu pe care le-au avut inainte de 1989, atunci cand lucrau la intreprinderea de comert exterior a Securitatii.


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.