• Guvernul a decis: "TVA se majoreaza cu 5%"

TVA va creste de la 19% la 24%, masura ce urmareste acoperirea unui deficit de 2,5 miliarde de euro, generat de decizia CCR de a nu fi reduse pensiile, a decis Guvernul in sedinta extraordinara de sambata, potrivit reprezentantilor Executivului. Pe masa Guvernului existau doua variante, o majorare de 23%, respectiv 25%, dar si impozitarea cu 50% a pensiilor mai mari de 3.000 lei, relateaza NewsIn.

Sedinta extraordinara de Guvern s-a incheiat dupa doua ore jumatate.

  • Boc: "Majorarea TVA, cea mai buna solutie in acest moment"

"Din punct de vedere economic, solutia taierii pensiilor si salariilor propusa initial de guvern era o masura mai buna. Insa in contextul in care decizia CCR este definitiva, majorarea TVA cu 5% este cea mai buna solutie pe care o avem la dispozitie in acest moment, din punct de vedere al implicatiilor economice", a declarat Emil Boc la Realitatea tv, dupa sedinta executivului.

Potrivit acestuia, in urma negocierilor a fost aprobata si forma finala a scrisorii catre FMI. In aceste conditii, acordul cu FMI merge mai departe. Cu privire la acest aspect, premierul spera la un rezultat pozitiv din partea investitorilor si, implicit, din partea Comisiei Europene, fapt ce ar mentine credibilitatea Romaniei pe piata internationala.

"Am rezolvat o parte a problemei, plus posibilitatea de refinantare a deficitului. Partea cea mai grea ramane pe umerii guvernului, si anume procesul de restructurare la nivel public".

Majorarea TVA intra in vigoare la data de 1 iulie.

Coalitia a discutat in sedinta de vineri varianta impozitarii pensiilor mai mici de 1.000 de lei, propusa de Guvern, insa aceasta nu a fost asumata de catre reprezentantii partidelor prezenti la intalnire.

In prezent, sunt impozitate pensiile mai mari de 1.000 de lei, prin aplicarea cotei de 16% asupra sumei ce depaseste aceasta valoare.

Curtea Constitutionala a decis vineri, in urma analizarii Legilor pentru care Guvernul si-a asumat raspunderea, ca articolul ce prevede reducerea tuturor pensiilor cu 15% este neconstitutional, precum si cel care prevede recalcularea pensiilor de serviciu ale magistratilor. Reducerea salariilor bugetarilor cu 25% este constitutionala, au decis judecatorii Curtii
. Totodata, FMI a conditionat acordarea urmatoarei transe din imprumut de aplicarea masurilor prevazute in cele doua Legi.

  • Efectele cresterii TVA

La inceputul lunii mai, cand Guvernul discuta masurile de austeritate ce urmau a fi anuntate, majorarea TVA era una din variantele vehiculate. Acele zvonuri i-au ingrijorat puternic pe romani, inclusiv pe economisti, analisti, dar si oameni de afaceri, care subliniau faptul ca masura nu va aduce efectele asteptate.

Astfel, consumul va scadea si mai mult, evaziunea fiscala va atinge cote si mai ridicate in Romania, iar multe dintre firmele care au reusit sa treaca de primul val al crizei vor intra in faliment in cazul unei majorari a TVA. In plus, veniturile populatiei se vor reduce din cauza unei cote unice de impozitare mai ridicate si a puterii de cumparare mai redusa, potrivit Wall-Street.

Mugur Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, a declarat in repetate randuri ca nu sustine o majorare a taxelor, mai ales pe timp de criza.

Taxa pe valoare adaugata se incadreaza in categoria impozitelor indirecte, suportate direct de consumatorul final, si are a doua cea mai mare pondere in cadrul veniturilor incasate de stat din taxe si impozite, pe primul loc clasandu-se veniturile din impozitul pe profit, venituri si salarii.

Citeste pe acelasi subiect:

Reactii "la cald" dupa majorarea TVA


Vladescu: Majorarea TVA va aduce intre 3,5 s,i 4 miliarde de lei


FMI lasa Romania in asteptare