Primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, le-a cerut candidatelor la postul de deputat din colegiul 19 sa promoveze o serie de initiative care ar putea sa-l ajute in activitate, el plangandu-se ca "unii parlamentari sustin proiecte de lege aberabile".

La finele audientelor pe care le-a acordat Lilianei Minca (PC) si lui Teo Trandafir (PDL), primarul sectorului 4 a afirmat ca ar fi nevoie de amendarea unor legi care sa faciliteze activitatea administratiei locale. "Le-am sugerat cateva proiecte de lege care sa rezolve probleme in care administratiile locale sunt vaduvite. Le-am rugat ca, odata ajunse in fotoliul de parlamentar, sa se zbata pentru a crea mai multe responsabilitati pentru primarii de sector, cum ar fi problema cainilor vagabonzi sau cea a caselor pentru tineri", a declarat Piedone citat de NewsIn.

El s-a declarat nemultumit de bugetul redus al primariei pe care o conduce, dand contraexemplu Primaria sectorului 1, care are un buget apreciabil mai mare pentru ca marile companii au sediul social acolo, desi activitatea si-o desfasoara in alte sectoare ale Capitalei. "Trebuie gasite solutii de echilibrare a bugetelor pe toate sectoarele sau trebuie degrevate bugetele locale de anumite cheltuieli. De exemplu, daca salariile profesorilor ar fi platite de la Ministerul Educatiei, am avea bani suficienti pentru reabilitarea blocurilor de locuinte", a spus Piedone.

Edilul a tinut sa ofere si explicatii privind dubla sa calitate de primar, dar si de prim-vicepresedinte al PC, partid care o sustine pe Liliana Minca. "Am rugat functionarii primariei sa nu se implice politic in niciun fel. Nu pot sa amestec calitatea mea de primar cu cea de prim-vicepresedinte PC. Am spus acest lucru si la partid. Sa castige cea care este cea mai buna", a spus primarul.

Acesta le-a recomandat celor doua candidate sa pastreze si dupa alegeri legatura cu colegiul in care au fost alese si sa-si respecte promisiunile facute in campanie. "Proiectele de lege trebuie facute cu sufletul dintr-o realitate reala, nu una virtuala. Deseori, vedem ca unii parlamentari sustin proiecte de lege aberabile (sic!), as putea spune", a conchis Popescu-Piedone.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.