Dezbaterile privind legile Educatiei par sa se fi transformat intr-o rafuiala politica, a carei miza populist-electorala pune in pericol interesul general de reconstruire a sistemului de invatamant, un sistem afectat constant, dupa 1990, de incoerenta, scandaluri si schimbari bulversante.
Codul educatiei sau "pachetul" comisiei prezidentiale? Andronescu sau Miclea? PSD sau PDL? La aceste intrebari se rezuma, de cateva saptamani incoace, negocierile despre viitorul cadru legislativ al educatiei, incepute oricum cu o intarziere ce trimite spre zero sansele ca eventualele modificari sa poata fi puse in aplicare incepand din toamna.

La acest moment, incertitudinile privind noul cadru legislativ al educatiei romanesti sunt cu atat mai inexplicabile cu cat, in ultimele 12 luni, "actorii" principali din Educatie, au avansat mai multe propuneri pentru noile legea a invatamantului. Propunerile au venit, in ordine cronologica, de la fostul ministru de resort Cristian Adomnitei, de la un alt fost ministru, Mircea Miclea, din postura de sef al Comisie prezidentiale de invatamant, si de la actualul ministru, Ecaterina Andronescu. Rezultatul? "Un talmes-balmes, in care noi, sindicatele, suntem actori secundari", sustin reprezentantii sindicatelor.

La inceputul dezbaterilor privind propunerile marca Andronescu, reunite sub titulatura de Cod al educatiei, demnitarul PSD promitea ca nu se pune problema unei mize politice. "In final, va putea rezulta nu pachetul Miclea, nu pachetul Adomnitei, nu pachetul Andronescu, ci va putea rezulta un Cod al educatiei romanesti, care sa fie in concordanta cu interesele acestui sistem", sperau si sindicatele, prin vocea presedintelui executiv al Federatiei "Spiru Haret", Marius Nistor.

La ce s-a ajuns, dupa aproape trei saptamani de discutii intre reprezetantii ministerului, sindicalistii, cadre didactice si discipoli? Ministrul Andronescu spune ca, in acest moment, Codul educatiei este corent, modelabil prin dezbatere publica si include si propuneri din proiectele Miclea si Adomnitei. Din tabara adversa, respectiv cea a PDL, opiniile sunt insa total opuse. "Codul Educatiei, care are mai multe sute de pagini, este o aberatie. Acolo sunt niste texte deplorabile. Nu sunt legi, sunt regulamente de ordine interioara. Tovarasa Andronescu a lucrat la cabinetul 2, iar sangele apa nu se face pentru ca intoarce sistemul la paradigma comunista", a declarat, pentru NewsIn, deputatul Catalin Croitoru.

Premierul Emil Boc a anuntat, la inceputul saptamanii, ca Executivul isi va asuma raspunderea pentru legile invatamantului pe 2 septembrie. Asta dupa ce, in iunie, tot Boc spunea ca principalele "modificari de susbstanta" trebuie sa fie operationale inainte de inceperea anului scolar 2009-1010. Marea problema se anunta, insa, dupa dezbaterea publica, atunci cand PSD ar urma sa incline spre varianta trimiterii legilor in parlament. Altfel spus, dupa disputele privind continutul, vor aparea altele, legate de modalitatea prin care sa fie aprobate noile reglementari.

Ce impresie isi fac, din "tribuna", profesorii si elevi, simpli spectatori ai acestui meci cu iz politic? Aceea ca, o data in plus, interesele educatiei sunt puse in umbra de orgolii, "poze" electorale si sageti care, odata cu adversarul, risca sa ucida o noua sansa de a reforma un sistem sedentar, centralizat si prea departe de idealul educatiei centrate pe elev.

Iar daca exista, cumva, o umbra de indoiala cu privire la colaborarea egala cu zero intre asa-zisii parteneri politici de la guvernare, pe subiectul legilor educatiei, sunt de remarcat cel putin doua aspecte. Primul este acela ca pachetul Miclea propune ca liceele sa poata organiza examen de admitere, in locul intrarii in clasa a IX-a pe baza notelor din gimnaziu si a unor teste irelevante din punct de vedere al notarii. O propunere sanatoasa si eficienta, dupa cum se pronunta si sindicatele, si profesorii. "Vizand licee de prestigiu, parintii si elevii forteaza obtinerea de note mari. Profesorii devin indulgenti la notarea tezelor unice si dau note nemeritate. Profesorii de la liceele de top spun ca notele nu reflecta competente reale, iar elevii nu fac fata ulterior in liceu", se arata intr-o analiza comparativa realizata de Societatea Academica Romana (SAR). Codul Andronescu nu include insa aceasta propunere, avansand in schimb solutia intrarii la liceu (tot) pe baza notelor din clasele V-VIII si a rezultatelor la teste standardizate. A doua observatie vizeaza posibilitatea finantarii de la bugetul de stat a invatamantului preuniversitar privat. Miclea spune un "DA" izolat acestei posibilitati, in timp ce Andronescu si sindicatele spun, in cor, "NU, e prea devreme sa dam bani la particular in defavoarea unui sistem de stat oricum subfinantat".

De ce nu va fi in dezbatere publica o lege care sa reprezinte numitorul comun al celor mai bune propuneri? Iata o intrebare la care specialistii in educatie, multi la numar si prea galagiosi in raport cu ceea ce "produc", nu par sa se grabeasca a aduce un raspuns. Eventual, acesta ar putea veni la iarna, dupa alegerile prezidentiale.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.