Majoritatea europarlamentarilor trimisi de Romania in PE au punctaje slabe atat pentru activitate, cat si pentru prezenta, cel mai bine clasat roman fiind pe locul 90 din 920, Silvia-Adriana Ticau (PSD), iar cel mai slab fiind pe 916, Titus Corlatean (PSD), potrivit unui clasament publicat miercuri.

Autorul clasamentului, Flavien Deltort, este un fost asistent al europarlamentarului liberal italian Marco Cappato si analiza sa, publicata pe site-ul www.parlorama.eu, se bazeaza pe date obtinute din evidentele oficiale ale Parlamentului European, luandu-i in calcul pe toti cei 921 de eurodeputati care s-au perindat in cursul actualei legislaturi. Actualul Parlament European, ales in 2004, are in prezent 785 de membri. Datele se opresc la 31 decembrie 2008, precizeaza autorul clasamentului.

Studiul, subintitualat "O privire asupra democratiei europene", apare cu cateva luni inainte de alegerile europene din 4-7 iunie 2009 si a luat in calcul trei mari criterii: prezenta la sedintele in plen, prezenta in comisiile specializate si gradul de implicare a fiecarui europarlamentar - prin intermediul rapoartelor, intrebarilor scrise si orale, declaratiilor scrise, avizelor sau rezolutiilor. Autorul studiului - care de altfel a starnit destule controverse - recunoaste ca metodologia folosita este destul de empirica, scopul fiind doar o orientare generala si obtinerea unui tablou de ansamblu asupra activitatii europarlamentarilor.
In aceste conditii, un singur europarlamentar roman se regaseste intre primii 100 dintre cei 921 de deputati care au fost in PE in aceasta legislatura, numai cinci in primii 300 si numai zece in prima jumatate a clasamentului, adica pana in locul 460. Majoritatea europarlamentarilor romani care inregistreaza 0 puncte din 5 (maxim posibile) pentru activitatea in PE compenseaza acest aspect la capitolul prezenta, obtinand in general 4 sau chiar 5 puncte din 5.

Adrian Severin pe locul 224, iar Theodor Stolojan pe locul 497

Potrivit clasamentului lui Deltort, cei mai sarguinciosi zece europarlamentari romani sunt urmatorii: Silvia-Adriana Ticau (PSE), Ovidiu Silaghi (ALDE), Gabriela Cretu (PSE), Silvia Ciornei (ALDE), Adrian Severin (PSE), Renate Weber (ALDE), Csaba Sogor (PPE-DE), Radu Podgorean (PSE), Maria Petre (PPE-DE) si Eugen Mihaescu. Ultimii 10 din clasamentul pe Romania sunt, in ordine: Vasile Dincu (PSE), Laszlo Tokes (Verzi), Dumitru Oprea (PPE-DE), Rovana Plumb (PSE), Daciana Sarbu (PSE), Catalin-Ioan Nechifor (PSE), Roberta Anastase (PPE-DE), Iuliu Winkler (PPE-DE), Sorin Frunzaverde (PPE-DE) si ultimul Titus Corlatean (PSE).

Silvia-Adriana Ticau (PSD) se claseaza pe locul 90 dintre cei 920 de parlamentari ai legislativului european, fiiind cea mai bine pozitionata dintre toti europarlamentarii trimisi de Romania la Bruxelles. Ea obtine 3 puncte din 5 pentru activitatea desfasurata si 5 puncte din 5 pentru prezenta. A participat la 107 sesiuni plenare, adica la 85% dintre acestea, a semnat 47 de declaratii (recordul fiind detinut de olandezul Erik Meijer cu 213 declaratii semnate), a adresat 13 interpelari scrise (recordul fiind de 1.619 interprelari scrise adresate de Robert Kilroy-Silk din Marea Britanie), a exprimat 6 opinii (recordul fiind inregistrat de Jutta Haug din Germania cu 38 de opinii exprimate) si a alcatuit un raport (maximul fiind de 51 de rapoarte alcatuite de britanica Diana Wallis).

Urmatorul roman clasat este Ovidiu Ioan Silaghi (PNL), care in clasamentul general a obtinut locul 110, cu toate ca are 0 puncte din 5 la activitate, dar, in schimb, are 5 puncte din 5 la prezenta. Activitatea sa se reduce la semnarea a 6 declaratii. Pe locul 3 in clasamentul pe Romania, dar pe locul 182 in clasamentul general, se situeaza Corina Cretu(PSD). Ea obtine 3 puncte din 5 la activitate si 5 puncte din 5 la prezenta. A participat la 112 sesiuni plenare (89%), a semnat 51 de declaratii, a adresat doua interpelari orale, o interpelare scrisa, a exprimat patru opinii, a redactat doua declaratii si a avut o propunere de rezolutie. Silvia Ciornei (PC) este clasata pe locul 4 in calsamentul pe Romania si pe locul 226 in clasamentul general, cu 1 punct din 5 pentru activitate si 5 puncte din 5 la prezenta. Ea a semnat 19 declaratii, a adresat o interpelare orala, a exprimat o opinie si a redactat doua declaratii.

Adrian Severin ocupa locul 5 in randul colegilor romani, dar abia locul 224 in randul celorlati europarlamentari. Are 2 puncte din 5 pentru activitate si 5 din 5 pentru prezenta. A participat la 114 sesiuni plenare si are 66 de prezente in comisiile de specialitate. Severin a semnat 33 de declaratii, a adresat patru interpelari orale si opt scrise, a avut doua declaratii scrise, a intocmit un raport si a avut 11 propuneri de rezolutii. Renate Weber (PNL) este pe locul 6 in topul autohton si pe locul 355 in topul pe toate tarile UE, cu 3 puncte din 5 pentru prezenta si 3 puncte din 5 pentru activitate. Ea a participat la 61 de sesiuni plenare si a avut 15 prezente in comisiile de specialitate. A semnat 38 de declaratii, a adresat opt interpelari orale, trei scrise, a exprimat doua opinii, a redactat o delcaratie, a alcatuit un raport si a propus 21 de rezolutii.

Theodor Stolojan (PDL) ocupa locul 13 in randul colegilor romani, dar numai locul 497 in clasamentul general, obtinand 0 puncte pentru activitate si 4 din 5 pentru prezenta. A participat la 57 de sesiuni plenare si a avut 33 de prezente in comisiile de specialitate. A semnat 16 declaratii, a exprimat doua opinii si a propus o rezolutie.

Adina Valean (PNL) este clasata pe locul 17 in clasamentul pe Romania si pe locul 530 dintre cei 920 de deputati europeni. Ea a obtinut 2 puncte din 5 pentru prezenta si 2 puncte din 5 pentru activitate. Valean a participat la 110 sesiuni plenare si a avut 18 prezente in comisii. A semnat 20 de declaratii, a adresat trei interpelari scrise, cinci orale, a exprimat doua opinii, a redactat o declaratie, a intocmit 5 rapoarte si a avut patru propuneri de rezolutii.

Daciana Sarbu(PSD) se afla pe locul 55 in clasamentul Romaniei si locul 849 in cel general. Daciana Sarbu a obtinut 2 puncte din 5 pentru activitate si 0 puncte din 5 pentru prezenta. Ea a participat la 78 de sesiuni plenare si nu a avut nicio prezenta in comisii, in schimb a semnat 36 de declaratii, a adresat 13 interpelari scrise si a avut o propunere de rezolutie.

Roberta Anastase se claseaza a 57-a intre colegii romani, dar pe locul 857 intre ceilalti europarlamentari, ea avand 1 punct din 5 pentru activitate si 0 puncte din 5 pentru prezenta. A participat la 85 de sesiuni plenare si a avut 5 prezente in comisii. Anastase a semnat 12 declaratii, a redactat doua declaratii, a intocmit un raport si a avut 4 propuneri de rezolutii. Titus Corlatean se claseaza ultimul dintre romani, pe locul 60, si pe locul 916 in clasamentul general, obtinand 0 puncte la ambele categorii, activitate si prezenta. Corlatean a participat la 32 de sesiuni plenare, a semnat 20 de declaratii, a exprimat o opinie si a adresat 6 interpelari scrise.

Situatia deosebita a europarlamentarilor romani

Situatia europarlamentarilor romani este insa una speciala, comenteaza NewsIn. Dupa aderarea la Uniunea Europeana, la 1 ianuarie 2007, si pana la organizarea primelor alegeri europarlamentare in Romania, in noiembrie 2007, cei 35 de parlamentari care au reprezentat Romania in Parlamentul European ca euroobservatori au devenit membri cu drepturi depline ai Legislativului de la Strasbourg, moment din care au dobandit posibilitatea de a vota si, mai mult, de a lua cuvantul in plen, de a initia rezolutii, de a adresa intrebari institutiilor europene si de a initia declaratii. Pana la acea data, activitatea lor de euroobservatori, care incepuse in 2006 dupa semnarea Tratatului de aderare, s-a concretizat intr-un lobby puternic facut Romaniei, cu scopul de a ajuta la ratificarea Tratatului de aderare, dar - si mai important - de a-si convinge colegii, reprezentanti ai statelor membre UE, de oportunitatea integrarii in Uniune a Romaniei la data stabilita, 1 ianuarie 2007.

Dupa euroalegerile din toamna anului 2007, primele din Romania, tara noastra a trimis in Parlamentul European 33 de parlamentari, in urma unei reforme a distributiei locurilor in Parlament. Mandatul lor se incheie in 2009, odata cu incheierea actualei legislaturi a Parlamentului European. In tot acest timp, numele parlamentarilor romani care au activat la Strasbourg sau Bruxelles nu au ramas constante. Initial, ei au fost desemnati de grupurile politice din randul parlamentarilor romani, apoi au fost alesi pe liste de partid de catre electorat. Un alt moment in care s-au produs modificari in randul componentei delegatiei de europarlamentari romani a fost scrutinul legislativ intern din 30 noiembrie 2008, cand o parte dintre europarlamentarii romani de pana atunci, de pilda Titus Corlatean sau Roberta Anastase, au preferat sa intre in Parlamentul Romaniei si au renuntat la mandatul de eurodeputat, fiind inlocuiti de alti colegi de partid.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.