Prim-vicepresedintele PD-L Adriean Videanu a declarat, marti, ca legea salarizarii unice va falicita cresterea salariilor mici din sistemul bugetar pana cand disparitatile din sistem vor disparea, unele majorari salariale fiind posibile chiar si in acest an.

"Prin proiectul Legii salarizarii unice, salariile mari din sectorul bugetar nu vor mai creste pana cand salariile mici nu le vor prinde din urma, in cativa ani. Nimeni nu are de pierdut prin salarizarea unica", a spus Adriean Videanu intr-o conferinta tinuta la finele sedintei de marti a Biroului Permanent National al PD-L. Videanu a spus ca ecartul dintre cel mai mic salariu de bugetar si cel mai mare este de 1 la 72, disproportie considerata mult prea mare.

Legea unica a salarizarii are ca scop eliminarea situatiilor in care sporurile depasesc in valoare salariul de baza al unui angajat din sistemul bugetar. Totodata, pedelistul a precizat ca proiectul nu pune in pericol salariile mici. "Daca legea va fi adoptata, majorarile se vor face la salariile mici", a spus ministrul Economiei. In ceea ce priveste, eventualele indexari in cursul acestui an, Videanu a afirmat ca acestea nu vor avea loc decat in limita bugetului stabilit deja pentru fiecare institutie in parte. "Alte indexari nu vor avea loc decat in urma unor disponibilizari", a adaugat Videanu, conditie care limiteaza si reducerea disparitatilor din sistem pentru anul 2009, chiar si in cazul in care legea va fi adoptata in cursul acestui an.

Intrebat cum comenteaza faptul ca exista functionari parlamentari care au salarii chiar mai mari decat presedintii Camerelor, pedelistul a spus ca un drept odata castigat, nu mai poate fi luat, transmite NewsIn.

Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat marti, ca nu este firesc ca angajatii din anumite institutii publice sa aiba salarii mai mari ca sefii lor, spunand ca numai o lege a salarizarii unice va rezolva aceasta problema.

"Cred ca sunt anomalii ale acestui sistem. Eu cred ca si Guvernul a facut o eroare atunci cand a limitat doar salariile celor cu salarii foarte mari, deci ale conducatorilor institutiilor, in timp ce subordonatii acestora au salarii mai mari decat liderii acelor organizatii. Nu este firesc. Pana la urma, cineva care conduce o institutie are si responsabilitate, dar si rasplata din partea societatii pe masura muncii pe care o depune", a declarat liderul social-democrat.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.