Senatorii au discutat, in ultima sedinta de Birou Permanent, daca reprezentativitatea lor se limiteaza la colegiul din care provin, sau se extinde asupra circumscriptiei, despre decontarea deplasarilor in circumscriptii si despre inechitatea in raport cu deputatii privind sumele forfetare.

Pe ordinea de zi a ultimei sedinte de Birou Permanent a Senatului, care a avut loc miercuri, s-a aflat un "Memorandum intern privind acordarea diurnei de deplasare in colegiile uninominale", care a starnit discutii aprinse pe tema reprezentativitatii senatorilor si pe tema faptului ca, desi senatorii au colegii mai vaste, suma forfetara pe care o primesc este egala cu cea a deputatilor.

Secretarul general Dan Vasiliu a constatat ca, in privinta diurnelor acodate senatorilor pentru deplasarile in colegiu, exista o inadvertenta in legislatia in materie. "Este vorba de Legea nr. 96/1996 privind cheltuielile de deplasare a senatorilor in circumscriptia electorala si, de asemenea, este vorba de Legea nr.35 privind alegerea Camerei Deputatilor si Senatului, in sensul ca acum avem colegii si nu circumscriptii electorale. Suntem intr-o mare dilema privind decontarea acestor activitati, in sensul ca nu mai stim sa facem distinctie colegiu uninominal - circumscriptie electorala. Cei de la Camera Deputatilor, pana la modificarea statutului senatorilor si deputatilor, au aprobat ca decontarea drepturilor de diurna sa se faca numai in colegiile uninominale unde au fost alesi. Biroul permanent al Senatului va lua o decizie in acest sens, mergem pe colegiu sau pe circumscriptie cu decontarea acestor diurne", a explicat secretarul general al Senatului, transmite NewsIn.

Presedintele Mircea Geoana a spus ca aceasta este o problema de fond, filosofand pe tema reprezentativitatii senatorului. "Intrebarea este daca un senator este al judetului, ca circumscriptie electorala, sau strict al colegiului uninominal in care a fost ales in mod direct. Este o problema spinoasa. Eu unul cred ca, in sensul si in spiritul Constitutiei, un senator si un parlamentar reprezinta interesele comunitatii in sens mai larg decat strict al colegiului uninominal", a spus Geoana. Presedintele Senatului a remarcat inechitatea dintre resursele de care dispun deputatii in raport cu senatorii, in conditiile in care acestia din urma acopera doua, sau chiar trei colegii de deputat.

"Eu as vrea doar sa reamintesc faptul ca noi am aprobat sa poata exista birouri senatoriale si in afara colegiului uninominal, referindu-ne la circumscriptie. Tinand cont de acest aspect, este clar ca reprezinti totusi o circumscriptie, si nu un colegiu. Altfel, se bat cap in cap. Eu, daca merg in afara colegiului, in circumscriptie unde am un alt birou senatorial, pe ce baza merg, pe ce cheltuiala merg? Este o intrebare si trebuie sa dam un raspuns", a intrevenit secretarul Gheorghe David.

Si secretarul Cornel Popa a aratat ca senatorii isi deschid cabinete in mai multe puncte ale judetului si exista cheltuieli cu chiria si personalul, pe care acestia le suporta din buzunarul propriu. "Cred ca va trebui sa facem demersuri in acest sens, pentru ca asemenea mie, si alti colegi stiu ca, bunaoara, si UDMR-ul am vazut ca isi deschide in mai multe puncte ale judetului. Sunt convins ca si ei fac pe cheltuiala proprie aceste demersuri si aceste investitii. Va trebui sa vedem cum putem rezolva. Normal, subscriem sa suportam deocamdata cheltuielile, dar nu cred ca este chiar normal, firesc sa se intample acest lucru", a spus Popa.

Chestorul Constantin Dumitru a remarcat ca votul uninominal a adus multe noutati, dar ca si in mandatele trecute, cand erau senatori pe circumscriptie, aveau aceleasi cheltuieli. "Nu eram tot senatori, nu tot cheltuielile acelea le aveam ? Eu nu cred ca este momentul ca anul acesta - vorbesc din punct de vedere al chestorului, domnule senator - anul acesta nu este cazul sa ne gandim la asa ceva. Data viitoare, anul viitor, probabil, da", a punctat Dumitru. "Nu era vorba de marirea cheltuielilor, era vorba de legalitatea cheltuielilor", a intervenit rapid colegul sau de partid, Orest Onofrei.

Chestorul Verestoy Attila a spus ca situatia este alta in acest mandat, decat in precedentele, si ca este nevoie de regandirea sumei forfetare pentru ca, desi el sustine cabinete parlamentare din surse proprii, este inechitabil fata de colegii care nu isi pot permite sa sustina financiar astfel de cabinete, in afara colegiului. "Trebuie sa asiguram senatorilor o suma forfetara putin mai mare decat a domnului deputat care are o treime din localitati, o treime din probleme si, cum sa spun, o eficienta de 3 ori mai mare in a mentine si a castiga mandatul la viitoarele alegeri. Nu e corect fata de situatia senatorului, daca o consideram chiar asa cum am inceput sa ne obisnuim a considera ca senatorul si deputatul sunt absolut aceiasi, numai ca atunci cand este vorba de alegeri efortul este cam de 2-3 ori mai mare. Cand este vorba de responsabilitati, atunci este din nou mai mare si cand - cum sa spun - cineva ia raspunderea politica pentru insuccese sau ineficienta sau lucrurile care nu merg, atunci, credeti-ma, iarasi suntem in fata", a aratat senatorul UDMR.

Secretarul Cornel Popa a ridicat o alta problema, legata de decontarea cheltuielilor legate de activitatea parlamentara in afara colegiului. "Chiar in sanul aceleiasi sume, nu poti deconta cheltuiala telefonului, sa spun, sau chiriei spatiului respectiv, din cabinetul parlamentar din afara colegiului si noi despre asta vorbim, n-am vorbit neaparat de marirea acestei... Despre asta vorbim in primul rand, ca nu ti se aproba aceste cheltuieli", a spus Popa.

Presedintele Comisiei juridice, Toni Grebla, a venit cu o solutie: "Secretariatul general solicita Biroului permanent sa decida daca vor face decontarile pentru deplasarile in circumscriptiile electorale sau numai in colegiile uninominale, pana la reglementarea acestei situatii. Din acest punct de vedere, cred ca o majoritate deja s-a degajat. Cheltuielile se deconteaza pentru cheltuielile dovedite in circumscriptiile electorale, pentru ca nu putem sa restrangem dreptul unui senator care, de exemplu, nu are colegiu in resedinta de judet, sa nu-si deschida un cabinet in resedinta de judet".

Geoana a delimitat trei paliere de conversatie: decontarea cheltuielilor existente la nivelul circumscriptiei sau la nivelul colegiului, o chestiune legata de cuantumul sumei forfetare, discutie ce trebuie preluata "la momentul potrivit, cand vor fi conditii ceva mai pozitive" si chestiunea dreptului senatorilor de a deschide birouri parlamentare dincolo de raza colegiului pe care il reprezinta. "La a treia chestiune am raspuns. La a doua inca nu am raspuns. La prima, cred ca sugestia este de a putea sa decontam cheltuieli, in limita actuala a cheltuielilor aprobate, pe raza circumscriptiei, pentru a putea permite senatorilor sa aiba o reprezentativitate pe masura prestigiului si rolului Senatului Romaniei in viata publica romaneasca. Acest raspuns este cel dat de Biroul permanent la memorandumul secretarului general", a concluzionat Geoana.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.