Liderii PSD le-au cerut celor de la PDL, in sedinta coalitiei de luni, sa ofere garantii ca un imprumut de la FMI va fi contractat doar daca este necesar, PSD avertizand PDL, ca detinator al ministerelor economice,ca va avea cele mai mari dificultati in a explica populatiei costurile acestei masuri.

Potrivit unor surse din PSD, social-democratii au spus ca nu sunt de acord cu un imprumut de la FMI decat daca, in urma unor analize, se dovedeste ca Romania are nevoie de finantare externa. Liderii PSD i-au avertizat pe pedelisti ca ei vor suporta costurile de imagine ale unui eventual acord restrictiv cu FMI, ca detinatori ai ministerelor economice. PSD ar fi cerut garantii sa nu fie afectate prin acest acord masurile de protectie sociala.

In schimb, cei de la PDL au explicat ca nu s-au inceput negocieri cu FMI, asa cum au inteles pesedistii, si ca orice decizie va tine cont ca acest acord sa fie acceptat de ambele componente ale coalitiei si sa fie contractat doar in caz de necesitate.

Presedintele Traian Basescu a declarat luni, in Parlament, ca Romania poate accesa fondurile puse la dispozitie de UE doar prin incheierea unui parteneriat cu FMI, precizand ca imprumutul este necesar in contextul in care sectorul privat nu va putea rambursa datoria externa de 24 de miliarde de euro in 2009.
"UE a pus la dispozitia celor 12 state membre intrate in ultimii ani suma de 30 de miliarde de euro in doi ani - 2009 si 2010. In momentul de fata, Romania poate accesa bani de la UE, dar conditia pe care UE o pune: sa fie in parteneriat cu FMI. Este conditie si nu vis. (...) Daca dorim sa accesam fonduri puse la dispozitia noilor state membre de UE, trebuie sa o facem in parteneriat cu FMI", a declarat Basescu in Parlament. Presedintele a precizat ca UE nu are instrumentele de control al utilizarii banilor si de evaluare a situatiei macroeconomice.

Seful statului a spus ca cea mai mare provocare a crizei este dificultatea de a prezice evolutia ei, precizand ca este "foarte posibil" ca, in perioada urmatoare, institutiile de evaluare a economiei globale sa corecteze negativ previziunile evolutiilor economice mondiale si din spatiul UE pentru 2009. "In aceste conditii, Romania are nevoie de o centura de siguranta care inseamna un imprumul extern", a spus Basescu.

Presedintele a mai declarat ca statul roman trebuie sa faca plati externe in 2009 in valoare de 1,6 miliarde de euro, calificand datoria ca "foarte mica", in timp ce datoria externa a sectorului privat este de 24 de miliarde de euro in 2009, aceasta reprezentand "marea problema a Romaniei prin efectele sale".

Seful statului a spus ca Romania nu are nevoie de credite pentru sustinerea bugetului sau pentru sustinerea obligatiilor de plata ale statului, ci Romania are un deficit de cont curent si o datorie a sectorului privat de 24 de miliarde de euro care trebuie achitata in 2009. El a spus ca "centura de rezistenta" reprezentata de imprumut va face Romania mai rezistenta la deteriorarea economiei globale si implicit a celei nationale, care nu poate fi anticipata in acest moment.

"Daca din punct de vedere al bugetului de stat nu avem nicio problema sa ne finantam datoria externa si deficitul bugetului de stat, avem insa a ne gandi cum finantam deficitul de cont curent si cum intervenim la momentul la care, eventual, sectorul privat nu va putea sa-si ramburseze creditele angajate, cu care au facut investitii in Romaniei", a spus el, precizand ca stoparea finantarii inseamna cresterea somajului si reducerea productiei in Romaniei.

In afara sumelor pentru investitii, alocate de la bugetul de stat, Romania dispune de finantari pe termen lung neutilizate si angajate de cativa ani cu BEI, BM, BDCE, BERD in valoare totala de 3,55 miliarde de euro, a declarat Basescu.

"La o parte din aceste credite am inceput sa platim deja comisioane de neutilizare in valoare de milioane de euro anual", a spus seful statului. Presedintele a precizat ca, pe langa aceste credite, fondurile europene nerambursabile alocate Romaniei de UE pentru 2007, 2008 si 2009, si neutilizate pana la inceputul acestei luni, se ridica la 5,5 miliarde de euro.

"Un total de noua miliarde de euro din care, daca am reusi in acest an sa utilizam trei-patru miliarde, am putea spune ca ne-am facut datoria fata de romani generand dezvoltare, o minima crestere economica si cream locuri de munca", a spus Basescu. El a precizat ca neutilizarea acestor bani arata ineficienta profunda a aparatului administrativ "urias".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.