El a spus ca modificarea regulamentului Camerei implica anumite „probleme”. „In momentul in care introduci un astfel de principiu, care e de discutat daca e corect sau nu, trebuie sa observi ca in regulament exista prevederi diferite in ceea ce priveste alegerea presedintelui Camerei si asta inseamna ca presedintele Camerei a fost ales pe o prevedere neconstitutionala. Inseamna ca judecatorii Curtii Constitutionale au fost alesi si ei printr-o hotarare in baza unei legi care are si o prevedere neconstitutionala pentru ca acolo este vorba de jumatate plus unu din numarul total al parlamentarilor, nu?”, a mai aratat Nastase, care a adaugat ca sunt cel putin zece exemple in regulamentele Camerei, al Senatului si al sedintelor comune care prevad ca deciziile se iau cu o alta majoritate decat jumatate plus unu din numarul celor prezenti. „Asta inseamna sa lucrezi cu tesla!”, a conchis Adrian Nastase.
Comisia de Regulament a pus de acord, miercuri, prevederile articolului 76 din Constitutie si decizia CCR cu cele ale Regulamentului Camerei Deputatilor, astfel ca trimiterea in instanta a ministrilor parlamentari sa se voteze cu majoritate simpla.
Inceperea urmaririi penale a ministrilor parlamentari se va decide prin votul majoritatii simple
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Ochelarii pentru nevăzători .lumen, dezvoltați de o echipă din România,...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop bani 12–18 ianuarie 2026 – Claritate, echilibru și decizii...
Sursa: garbo.ro
-
Replica care l-a enervat pe Trump! Ce i-a transmis George Clooney după ce a...
Sursa: kudika.ro