Presedintele PSD Mircea Geoana a fost cel care l-a anuntat pe Ilie Sarbu. Din partea PNL, liderul de grup Puiu Hasotti l-a nominalizat pe Radu Campeanu, iar liderul grupului UDMR, Verestoy Attila, l-a numit pe colegul Gyorgy Frunda, din partea Uniunii, ca si candidat pentru sefia Senatului. Potrivit unor surse UDMR, candidatura lui Frunda ar urma sa fie mentinuta numai in primul tur al alegerilor.
Liderul PC, Sabin Cutas, a declarat ca grupul sau il sustine pe Ilie Sarbu si ca este "corect" ca PSD, in calitate de cel mai mare grup din Senat, sa obtina functia.
Liderul PD-L Gheorghe Constantin a reiterat in plen decizia de luni a democrat-liberalilor de a nu sustine niciun candidat si de a nu participa la vot. Senatorul PD-L a comentat insa ca lasa PNL si PSD sa continue seria sustinerilor fatise reciproce, ceea ce a starnit reactia lui Hasotti. Acesta a subliniat ca, de fapt, grupul PD-L nu are pe cine sa nominalizeze la functia de presedinte al Senatului si de aceea prefera sa nu participe la vot. In disputa a intervenit si liderul grupului PSD Ion Iliescu, al carui apel la respectarea democratiei, a dreptului la competitie, dar in acelasi timp a "respectului reciproc" a fost aplaudat de colegi. "Am avut momente si mai tensionate in anii '90", a afirmat el.
Liderul PRM Corneliu Vadim Tudor nu a ratat ocazia de a se adresa senatorilor grupului UDMR, pe care i-a acuzat ca, prin propunerea lui Frunda, defavorizeaza un adevarat simbol al democratiei si liberalismului, fostul detinut politic Radu Campeanu. "UDMR favorizeaza viitorii parteneri de guvernare", a comentat Vadim Tudor, care a adaugat ca grupul sau nu s-a hotarat pe cine va sustine. Drept urmare, s-a luat o pauza de consultari intre liderii partidelor parlamentare.
In cadrul plenului de marti, s-au validat mandatele Luminitei Gheorghiu (din partea PSD, in locul lui Nicolae Vacaroiu), al lui Mihai Dorin Drecin (din partea PRM, in locul Verginiei Vedinas) si al lui Szentmiklosi Zoltan Lajos (din partea UDMR, in locul lui Pete Stefan), mandate ramase vacante dupa ce titularii lor au fost alesi la conducerea Curtii de Conturi.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Kevin Casian Bordea, triplu campion mondial la Mumbai. România urcă pe harta...
Sursa: garbo.ro
-
Concurenții din tribul Los Niños au parte de noi provocări la Survivor
Sursa: kudika.ro