Chiciul PNA

Seful Sectiei a II-a din PNA, procurorul Alexandru Chiciu, este unul dintre locotenentii de maxima incredere ai lui Ioan Amarie. Casatorit cu nepoata lui Constantin Nita, seful PSD Brasov, procurorul Alexandru Chiciu a beneficiat datorita relatiilor sale de o ascensiune ametitoare in cariera, ajungand in mai putin de doi ani, de la Parchetul Judecatoriei Ploiesti, la Parchetul General. Din septembrie 2002 a sarit in barca PNA o data cu infiintarea acestei institutii. Alexandru Chiciu s-a remarcat in fata opiniei publice in celebrul dosar "Armaghedon 2" prin retinerea si perchezitionarea lui Mugur Ciuvica si Ovidiu Iane, la comanda politica, pe motiv ca acestia ar fi difuzat prin Internet un material compromitator despre Adrian Nastase.

Impins de Muscalu

Chiciu are la activ mai multe dosare instrumentate, care s-au finalizat cu achitarea inculpatilor de catre instante. Acest procuror a fost folosit pe cand a activat la Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie (unde a fost adus la recomandarea procurorului Gheorghe Muscalu si fara a avea vechimea legala necesara pentru a ocupa o functie de procuror la Suprem) si in dosarele penale legate de Viorel Stiube, personaj din lumea interlopa a Bihorului, implicat in nenumarate afaceri murdare, toate cu legaturi la varful PSD. Stiube a fost denuntatorul din cazul procurorului Alexandru Lele, caz care care s-a dovedit a fi o oribila inscenare si care a culminat cu un tragic eveniment redeschis recent. Este vorba de asa-numita sinucidere a tanarului procuror Cristian Panait, care n-a mai rezistat presiunilor ierarhice venite pe linie politica. Autorii morali sunt multi, dar nu au fost niciodata aratati, daramite trasi la raspundere!

Sustragere de probe si favorizarea infractorului

Alexandru Chiciu este acuzat de sustragere de probe de catre judecatorul Traian Munteanu, de la Curtea de Apel Oradea (fost presedinte al Tribunalului Bihor) pe care l-a cercetat penal in 2002 pentru luare de mita si favorizarea infractorului, folosind pentru inculpare doua autodenunturi, unul al lui Viorel Stiube si altul al avocatului Dan Lucian Negrutiu (fost procuror). Aceste documente au fost singurele "probe" pe baza carora judecatorii Traian Munteanu si Adrian Popa au fost trimisi in judecata in august 2002.

Daca autodenuntul lui Stiube nu valora nici doua parale, in schimb autodenuntul avocatului Dan Lucian Negrutiu a fost obtinut de procurorii Alexandru Chiciu, secondat de Elena Radescu care nu prea putea sa-l stopeze in avantu-i proletar pe colegul ei. Obtinerea autodenuntului lui Stiube a fost facuta intr-un mod grotesc, care a culminat cu ascunderea unor declaratii si confruntari din dosar ce aruncau in aer acuzarea contra judecatorului Traian Munteanu. Sustragerea de probe a avut ca scop inculparea cu orice pret a celor doi judecatori, conform ordinelor venite "de sus".

Trei declaratii contradictorii in aceeasi zi

Cazul este foarte simplu in esenta. La 25 aprilie 2002, Viorel Stiube, incoltit de ani intregi de anchetatori in mai multe dosare penale si arestat, a dat un autodenunt in care a pretins ca ar fi dat o mita de circa 20.000 de dolari, indirect, mai precis prin intermediul avocatului Negrutiu, celor doi judecatori, pentru a-l favoriza in judecarea unui apel aflat pe rolul Tribunalului Bihor. S-a format dosarul nr. 177/P/2002 al Parchetului Inaltei Curti, cauza fiind instrumentata de procurorii Alexandru Chiciu si Elena Radescu. Se anunta una din vestitele cauze prin care se intentiona inculparea pe baza unor simple declaratii de infractori, aflati in arest, procedee reclamate de intreaga presa ca fiind fara credibilitate.

La data de 6 iunie 2002, avocatul Dan Negrutiu a fost chemat de Chiciu la declaratii. Acesta a marturist si s-a consemnat clar: "Nu este adevarat ca as fi primit suma de 20.000 de dolari de la Stiube Viorel pentru a-i preda judecatorului Munteanu Traian sau altei persoane, nu am avut cu Stiube nici o discutie legata de o asemenea suma de bani". Tot in data de 6 iunie 2002, procurorii Alexandru Chiciu si Elena Radescu au dispus o confruntare intre Stiube si avocat, concretizata intr-un proces-verbal de confruntare, in care din nou avocatul Negrutiu a negat categoric afirmatiile lui Stiube. In concluzie, la 6 iunie 2002, in doua randuri, avocatul Dan Negrutiu a infirmat acuzatia cu mita. Pe un denunt, care nu a fost inregistrat la acea data la Parchetul Curtii de Apel Oradea, Stiube a scris, printre altele, si despre procurorul Lele si despre Munteanu. In ziua respectiva, cand a fost chemat la Parchetul Curtii de Apel Oradea, a zis ca nu stie nimic.

Apoi a mai existat un episod, in care avocatul Negrutiu a venit cu sotia lui de mana la Parchet, si ea il sfatuia sa spuna "adevarul".

Astfel, in mod absolut surprinzator, tot in data de 6 iunie 2002, avocatul Negrutiu revine si da o alta declaratie, mai precis un denunt, in care sustine contrariul, si anume ca ar fi dat judecatorilor Munteanu si Popa echivalentul a 30.000 marci germane. Surse avizate sustin ca Negrutiu ar fi fost constrans prin sotie sa-si schimbe versiunea, sub amenintarea ca va fi inculpat intr-un dosar penal si, altfel, il va manca puscaria. Inedita situatie ar fi trebuit sa-l puna pe ganduri pe procurorul Chiciu cu privire la credibilitatea denuntatorului, insa n-a fost asa. Din dosarul 177/P/2002 au disparut subit declaratia de negare si procesul-verbal de confruntare din care reiesea ca mita nu s-a dat, fiind retinute in schimb doar denunturi acuzatoare. Cele doua probe au fost sustrase premeditat si n-au fost declarate nici ministrului Justitiei, cu ocazia solicitarii avizului de urmarire penala, aviz care a fost dat in aceste conditii. Cand Chiciu a legat dosarele, a pus aceste probe, mai precis declaratia de negare a mitei si procesul verbal de confruntare, in dosarul cu Lele.

Chiciu nu mai semneaza rechizitoriul

In final, fara nici o alta dovada palpabila (fara flagrant, fara inregistrari audio sau video) necesare dovedirii clare a unei mite, printr-un rechizitoriu mai mult decat anemic, bazat doar pe cele doua denunturi, la 26 august 2002, judecatorii Munteanu si Popa au fost trimisi in judecata pentru luare de mita si favorizarea infractorului. Rechizitoriul a fost semnat numai de procuroarea Elena Radescu, desi Chiciu a fost anchetatorul principal, cel care a facut si prezentarea materialului de urmarire penala inainte de emiterea actului de sesizare a instantei. Gestul de neasumare a raspunderii pentru propriile fapte, facut de Chiciu, vorbeste de la sine. Probabil stia el ce stia. Mai ales ca in rechizitoriu nu s-a suflat o vorba de primele doua declaratii contrare ale avocatului. Rechizitoriul a fost confirmat de procurorul-sef Gheorghe Muscalu.

Piciorus si Ghergut, protectorii

Procesul pornit impotriva celor doi judecatori - suspendati din functie pe perioada cercetarilor - se afla si azi pe rolul Curtii de Apel Cluj, fara ca fondul sa se fi solutionat. Pe timpul acestui proces, judecatorul Munteanu a descoperit printr-un concurs fericit de imprejurari cele doua declaratii favorabile date de Negrutiu, care fusesera "aruncate" in dosarul "Lele" (138/P/2001 al Parchetului Inaltei Curti). Pe baza acestor probe sustrase, care aruncau in aer acuzarea, si pentru ca descoperise ca acele probe favorabile apararii sale se aflau in dosarul "de casa", sau "urma dosarului" cum se mai numeste si din acest motiv nu se putuse folosi de ele, Munteanu a formulat plangere penala impotriva procurorilor Chiciu si Radescu pentru infractiunile de retinere si distrugere de inscrisuri si abuz in serviciu.

S-a mentionat ca procurorii aveau obligatia sa stranga probe nu numai pentru inculpare, dar si in aparare, asa ca cele doua declaratii favorabile ar fi trebuit atasate la dosarul 177/P/2002. Plangerea ar fi trebuit sa puna capat carierei lui Chiciu, insa ea a incaput pe mainile vestitului procuror Ilie Piciorus, seful Sectiei de urmarire penala din Parchetul Inaltei Curti, care a dat neinceperea urmaririi penale, pe motiv ca cele doua acte favorabile s-ar fi dat in dosarul "Lele", iar "procurorul Elena Radescu si cu atat mai mult procurorul Alexandru Chiciu nu aveau obligatia de a transfera actele de urmarire penala dintr-un dosar in altul".

Judecatorul Munteanu a atacat in instanta rezolutia sinistrului Ilie Piciorus (cel care l-a trimis dupa gratii pe disidentul Ursu cand acesta era deja mort, dupa torturile din beciurile Securitatii, si care detine azi functia de secretar general adjunct al CSM).

Plangerea contra actelor procurorului a ajuns pe mana unui complet condus de o alta poama a Justitiei - judecatorul Emil Ghergut de la Inalta Curte - fost secretar de partid pe Tribunalul Suprem si vechi amic al lui Piciorus, care la 14 aprilie 2004 a respins-o "ca nefondata", printr-o motivatie de tot rasul. Si anume ca actele se afla la dosarul "Lele", deci nu au fost distruse si ascunse de Chiciu, desi acuzatia petitionarului viza dosarul sau si nu pe al lui Lele, unde actele nu aveau ce cauta. Si mai grav, pentru credibilitatea actului de justitie, este ca la recursul formulat la completul de 9 judecatori al Inaltei Curti, acesta a fost respins de un complet "rosu", care a copiat la indigo motivatia lui Ghergut, cu o motivatie straniu formulata: inexistenta faptei, ca temei al solutiei de neincepere a urmaririi penale, este impus ca o concluzie logica a constatarii existente la dosarul cauzei penale a mijloacelor de proba pretins a fi sustrase in vederea obstacularii exercitiului dreptului la aparare al petentului in cauza penala, formand obiectul dosarului nr.3512/p/2002" (n.red.-dosarul de fond privind pe Traian Munteanu).

Cazul este admisibil la CEDO

In mod logic, declaratiile favorabile ale avocatului Negrutiu ar fi trebuit sa fie distruse si nu "aruncate" in dosarul Lele sau tinute la secretul "dosarului de casa" de catre anchetatori. Oricine s-ar putea intreba: de ce sa pastreze procurorii probe care sa-i incrimineze, in ipoteza sustragerii actelor? Surse avizate din Parchetul Inaltei Curti ne-au dat o posibila explicatie: Chiciu si Radescu nu prea se agreau. Si atunci, cum nici unul nu dorea sa-si asume raspunderea distrugerii probelor favorabile lui Munteanu, dar aflati sub presiunea unor ordine ierarhice, s-a preferat varianta "ratacirii" lor in alt dosar. Cele doua acte nu aveau insa ce sa caute in dosarul "Lele", iar dat fiind faptul ca au fost luate in aceeasi zi cu denuntul, trebuia prezentate toate in dosarul intentat celor doi judecatori, pentru ca apararea sa poata uza de ele.

Traian Munteanu a formulat plangere la Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg, pentru incalcarea dreptului la aparare si la un proces echitabil. Intr-un timp record, plangerea sa a ajuns la Camera a III-a, fapt ce semnaleaza Romaniei ca este admisibila si e foarte posibila o condamnare a statului roman. In paralel, la Curtea de Apel Cluj are loc judecarea pe fond, unde se pune problema ridicarii unor exceptii, printre acestea aflandu-se inexistenta unei delegari pe dosar a procurorului Alexandru Chiciu.

Munteanu a deranjat fosta Putere

Judecatorul Traian Munteanu are motivele sa se considere o victima politica. La 10 noiembrie 2000, Ministerul Justitiei (pe ultimele saptamani ale guvernarii CDR) l-a imputernicit pe magistrat, in calitatea de presedinte al Tribunalului Bihor pe care o detinea atunci, sa evacueze din sediul Palatului de Justitie din Oradea mai multe institutii, pentru a se asigura sali de judecata suplimentare. Evacuarea s-a produs in plina dominatie a PSD-istilor, cand au fost evacuate din sediu atat Prefectura Bihor, cat si Consiliul Judetean Bihor, dar si alte autoritati. Faptul a deranjat "structurile", iar consecintele nu au intarziat sa apara.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe