Seful statului a declarat ca "o eventuala lipsa de responsabilitate" a Guvernului, Parlamentului si sindicatelor ar putea aduce criza financiara "la noi acasa", iar cei care vor fi afectati sunt tocmai aceia "pentru care se clameaza acum grija". Basescu a pus pe lista potentialilor afectati de criza financiara oamenii cu venituri mici din sistemul de educatie, profesorii, functionarii publici, pensionarii, ceicare au imprumuturi la banci sau intreprinderile mici si mijlocii care au angajate credite in valuta.
Pe de alta parte, Basescu a tinut sa precizeze, "cu responsabilitatea unui presedinte", ca in Romania criza financiara s-a manifestat in cazul bursei, insa aceasta reprezinta doar 5% din economie, deci sistemul in ansamblu nu este afectat.
"Criza se manifesta la noi la bursa, fara sa afecteze populatia, pentru ca nu sunt foarte multi jucatori pe bursa in Romania, nu s-au pus economiile romanilor in cumparare de actiuni la bursa si ele se afla in banci. Important este ca, prin gesturile noastre, sa nu declansam - nu as spune isterie - o reactie emotionala a bancilor si a oamenilor care au depuneri in banci, pentru ca nu exista niciun motiv sa se intample acest lucru. (...) Ar fi criminal aproape ca, intr-o Romanie care are un sistem bancar care nu duce lipsa de lichiditati, prin masuri si declaratii iresponsabile, sa generam un galop pe piata interbancara sau, stiu eu, actiuni ale celor care au depozite in banci. Ar fi pacat", a spus seful statului.
Premierul Tariceanu are vineri o intrevedere cu reprezentantii sindicatelor, in contextul revendicarilor salariale din ultima perioada.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro