Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) a decis, astazi, ca legea pentru modificarea si completarea legii privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi este constitutionala, dupa ce 60 de deputati au invocat incalcarea unor prevederi constitutionale, potrivit NewsIn.
"Examinand obiectia de neconstitutionalitate, Curtea a constatat, cu unanimitate de voturi, ca legea pentru modificarea si completarea legii nr.94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi, republicata, este constitutionala, intrucat textele eliminate sau nou introduse cu ocazia reeexaminarii legii - avand legatura cu cele sesizate in cererea formulata de Presedintele Romaniei - nu incalca prevederile art.77 alin.(2) din Constitutie", se arata in decizia CCR de astazi.

Articolul 77, din Constitutie, se refera la promulgarea legilor in termen de cel mult 20 de zile de la primire, iar alineatul 2 precizeaza ca, inainte de promulgare, presedintele poate cere Parlamentului, o singura data, reexaminarea legii.

In esenta, autorii sesizarii au invocat ca legea a fost adoptata de cele doua Camere ale Parlamentului fara a tine seama de continutul cererii de reexaminare formulata de p resedintele Romaniei, intrucat unele texte din legea trimisa la promulgare au fost scoase din continutul legii la data reexaminarii, iar altele au fost introduse, ca noi, cu toate ca nu au facut obiectul cererii de reexaminare.

In data de 19 septembrie 2008, 60 de deputati democrat-liberali au semnat o contestatie la Curtea Constitutionala, cu privire la modalitatea in care s-a adoptat cererea de reexaminare a presedintelui Traian Basescu pe noua Lege de organizare si functionare a Curtii de Conturi.

In sesizare, deputatii PD-L sustin ca s-a incalcat articolul 77, alineatul 2 din Constitutie, referitor la promulgarea legiilor in termen de cel mult 20 de zile de la primire. Alineatul 2 precizeaza insa ca inainte de promulgare, presedintele poate cere Parlamentului, o singura data, reexaminarea legii. In concret, democrat-liberalii doreau ca CCR sa constate ca, de fapt, Parlamentul a legiferat de doua ori - o data cand a fost dezbatuta si votata legea si a doua oara, la discutarea cererii de reexaminare a presedintelui, cand au modificat si articole nesesizate de seful statului.

O noua lege a Curtii de Conturi a fost ceruta, de cativa ani, inclusiv de catre Bruxelles, deoarece actul normativ asigura reglementari si pentru Autoritatea de Audit, o structura importanta in procesul accesarii fondurilor europene.

Senatorii au decis pe 17 septembrie, cu unanimitate de 113 voturi, ca activitatea Curtii de Conturi sa se desfasoare in baza unui regulament propriu, parlamentarii PSD, PD-L, PNL, UDMR si PRM, respingand,, astfel, principala obiectie a presedintelui Basescu.

Senatul, camera decizionala, a reexaminat Legea Curtii de Conturi, la cererea presedintelui Basescu, insa alesii nu au fost de acord cu punctul de vedere prezidential potrivit caruia activitatea acestei institutii trebuie reglementata prin lege, si nu prin regulament aprobat de plenul Curtii. La fel ca si deputatii, senatorii nu au facut nicio interventie pe textul Legii pentru a rezolva prima obiectie a presedintelui, anume aceea ca organizarea activitatilor institutiei, precum si modalitatea de valorificare a actelor rezultate din aceste activitati (rapoartele de audit) sa se faca exclusiv prin lege, si nu prin regulament propriu adoptat de plenul Curtii. Totusi, senatorii au admis una din solicitarile lui Traian Basescu si au stabilit atributiile presedintelui Autoritatii de Audit prin lege, fara sa mai lase aceasta reglementare la latidudinea plenului Curtii. Pe de alta parte, senatorii au pastrat prevederea potrivit careia Autoritatea de Audit este condusa de un presedinte si doi vicepresedinti numiti de Parlament dintre consilierii de conturi.

In schimb, senatorii au fost mult mai radicali decat presedintele in ceea ce priveste imunitatea membrilor Curtii de Conturi, pe care au eliminat-o cu totul din textul legii. Presedintele solicitase modificarea unui articol referitor la imunitate, care prevedea ca membrii Curtii de Conturi nu pot fi cercetati, retinuti, arestati sau trimisi in judecata penala sau contraventionala decat la cererea procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu aprobarea birourilor permanente ale celor doua camere ale Parlamentului, la propunerea comisiilor de specialitate. Basescu a cerut eliminarea referirii la trimiterea in judecata contraventionala, insa senatorii PNL Norica Nicolai, PSD Serban Nicolae si Doru Ioan Taracila au propus, si plenul a aprobat, eliminarea intregului articol. De asemenea, s-a eliminat si articolul similar referitor la auditorii publici externi.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.