Numeroase filme, dintre care 29 in premiera in Romania, productii laureate la Cannes, Csar, Oscar si Sundance, vor fi proiectate, in perioada 20-26 iunie, in cadrul primei editii a Festivalului Filmului Evreiesc Bucuresti (Bucharest Jewish Film Festival BJFF), la Cinema Studio, Cinema Scala, Terasa Green Hours si Muzeul Taranului Roman.

Evenimentul, organizat de NOI Media Print S.A. si Fundatia Culturala Art Promo, cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei si Consiliului General al Municipiului Bucuresti, are ca scop informarea publicului roman privind traditiile si cultura evreiasca, precum si educarea tinerilor in sensul tolerantei interetnice si religioase.

Programul festivalului, disponibil la www.bjff.ro, include atat filme care abordeaza o gama larga de subiecte ale lumii evreiesti, cat si vernisaje si concerte, pentru a oferi spectatorilor o viziune asupra unui univers aparte: imaginea evreilor despre ei insisi si imaginea evreilor in ochii altor culturi.

  • Selectia de filme cuprinde atat pelicule in premiera in Romania (Camera Obscura, Gainsbourg: A Heroic Life, A Room and A Half, Bar Mitzvah, Land of Genesis, Leap of Faith, Love During Wartime, etc), productii laureate la evenimente cinematografice de prestigiu (Strangers No More Oscar-ul pentru cel mai bun scurtmetraj documentar, 2011, A Film Unfinished Sundance, 2010, My Father My Lord Tribeca, 2007), cat si o serie de documentare TVR realizate de Mihaela Craciun, Adelin Petrisor, Sandrino Gavriloaia si altii.

Alaturi de filmele din program, la Bucuresti vor fi prezenti realizatori si actori, personalitati devenite subiect al acestor productii, care se vor intalni cu specialistii din cinematografia romaneasca, cu reprezentantii mass-media si, nu in ultimul rand, cu publicul bucurestean.

  • Festivalul Filmului Evreiesc Bucuresti se inscrie intr-o retea de peste 130 de manifestari similare organizate in intreaga lume sub brand-ul Jewish Film Festival. Prin gazduirea primului eveniment de acest gen, capitala Romaniei se conecteaza la marile metropole care celebreaza valorile cultural-artistice evreiesti.

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.