Vita de Vie se alatura lui Gary Moore in cea de-a treia zi de Ciuc Summer Fest, fiind cel mai recent nume confirmat in programul festivalului.

Vita de Vie, formata in prezent din Adrian Despot, Sorin Danescu, Sorin Tanase, Cezar Popescu si Adrian Ciuplea, este o trupa de rock alternativ care s-a afirmat pe scena muzicala autohtona nu doar prin stilul de muzica abordat, ci si prin profesionalism si promovarea unui puternic mesaj anti-playback.

Trupa a fost rasplatita pentru muzica sa prin numeroase premii printre care se numara un premiu Otto acordat de revista Bravo din Germania pentru cea mai buna trupa rock in anul 2000, premiul UPFR pentru “Exxtra”, desemnat cel mai bun album alternativ, dar si doua premii “Best Live Act” la MTV Music Awards in 2004 si 2005.

De-a lungul carierei, Vita de Vie a imbinat muzica cu implicarea activa in diferite campanii sociale precum “Deschide-ti inima”, impotriva discriminarii persoanelor afectate cu HIV, si “Imi pasa” in colaborare cu Asociatia UpDown, pentru strangerea de fonduri si sensibilizarea publicului cu privire la problemele cu care se confrunta persoanele afectate de Sindromul Down.

Ciuc Summer Fest va avea loc in perioada 16-18 iulie pe Stadionul de Atletism Iolanda Balas Soter din Bucuresti, printre artistii care vor mai urca pe scena alaturi de Vita de Vie numarandu-se Suie Paparude, Pink Martini si Faithless.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.