”Este un tratat bun pentru Danemarca si pentru Europa. Guvernul a decis ca ratificarea sa va avea loc in Parlament, nu pe calea referendumului”, a declarat Rasmussen, in conferinta saptamanala de presa.
Decizia guvernului urmeaza unei recomandari in acest sens a Ministerului de Justitie, care a stabilit ca, potrivit constitutiei daneze, nu este necesara aprobarea prin referendum a noului tratat, intrucat prevederile acestuia nu implica un transfer de suveranitate catre Bruxelles.
Pozitia lui Anders Fogh Rasmussen este sprijinita de principalul partid de opozitie, social-democrat, care a declarat, tot saptamana aceasta, ca Tratatul European nu implica un transfer de suveranitate.
Politicile UE vor fi in Danemarca subiectul unor dezbateri politice anuntate de primul ministru pentru ianuarie 2008. Danemarca este membru al UE cu un regim de exceptie (“opt out”), in primul rand in domeniul financiar, dupa ce electoratul a respins, in 1992, Tratatul de la Maastricht.
Despre autor:
Sursa: Cronica Romana
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
Cum devii relevant când ai o afacere pentru Generația Z
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop sănătate 16–22 martie 2026: cum îți poți recăpăta echilibrul și...
Sursa: garbo.ro
-
Ce înseamnă dacă dispar vrăbiuțele dintr-un oraș? E semn de pericol și...
Sursa: kudika.ro