Imaginea proasta pe care o are UE, aproape de cea de-a 50-a aniversare, este subliniata si de noul sondaj care arata ca 44 % din cetateni crede ca viata li s-a inrautatit de cand tara lor s-a alaturat Uniunii.

Ei spun ca cei 27 de leader-i ai blocului au partea lor de vina in a le taia entuziasmul pentru proiectul european al unei uniuni si mai stranse. Sondajul FT/Harris, realizat in cinci dintre cele mai mari tari din EU si in SUA releva ca numai 25 % dintre europenii chestionati au simtit ca viata lor s-a imbunatatit de cand s-au alaturat Uniunii. Sondajul ilustreaza pesimismul crescand din Europa, dar si atitudinea ambivalenta pe care o au cetatenii UE.
In ciuda multor plangeri, inclusiv parerea generala ca este prea birocratica, doar o mica parte crede ca ar fi mai bine ca tara lor sa iasa din Uniune. Doar 22 % din cei intervievati in Marea Britanie, Franta, Germania, Italia si Spania considera ca ar fi mai bine ca tara lor sa faca acest pas, pe cand 40 % cred ca ar fi mai rau daca s-ar retrage. Germania, care detine acum presidintia rotativa a UE, vrea sa foloseasca jubileul pentru a reaminti realizarile blocului si sa propuna noi obiective, inclusiv combaterea schimbarilor climaterice, mentinerea pacii si lupta impotriva terorismului si a crimei organizate.
Cancelarul german Angela Merkel vrea sa foloseasca asa numita "declaratie de la Berlin" sa readuca la zi dezbaterile pentru tratatul constitutional european. Merkel vrea sa pregateasca o varianta mai aerisita a tratatului, respins de francezi si olandezi in referendum-ul din 2005, cu scopul de a-l ratifica pana in 2009.

Marea Briatnie, Republica Ceha si Polonia au fost cele mai reluctante la orice mentionare directa la constitutie in declaratie, dar par resemnati la o referire mai voalata.
Lech Kaczynski, presedintele polonez, a spus sambata: "Avem rezerve in privinta unor parti din declaratie, dar daca Polonia nu o semneaza, vom fi singura tara europena in acesta situatie".

Sondajul FT/Harris realizat intre 28 februarie si 12 martie, a concluzionat ca 35 % dintre respondenti considera pozitiv impactul pe care l-ar avea adoptarea constitutiei asupra tarii lor, pe cand 27 % au sustinut contrariul. De departe cel mai sceptic raspuns l-au dat britanicii - 48 % sunt impotriva.

Conform tratatului, UE ar trebui sa aiba un presedinte si un ministru de externe si va duce la reguli simple de votare si o reducere a dreptului de veto.

Respondentii din SUA ai sondajului s-au aratat mai putin entuziasti decat europenii la perspectiva ca UE sa faca mai mult in domeniul economiei si protectiei mediului.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.