Miscarea talibana si reteaua terorista Al Qaeda au anuntat crearea unui stat islamic in nord-vestul Pakistanului, potrivit cotidianului Izvestia, care a publicat in editia sa de ieri o corespondenta de la Islamabad, sub titlul "Osama poate deveni presedinte". Potrivit acestui articol, Al Qaeda si talibanii detin controlul asupra provinciei Waziristanul de Nord si controleaza partial si Waziristanul de Sud, unde si-au creat un "stat" propriu, in care vor sa traiasca dupa legile sharia, codul etic musulman.

Daca planurile teroristilor vor avea sorti de izbanda, numarul unu al Al Qaeda, Osama ben Laden, cel mai vanat terorist din lume, are toate sansele sa devina presedintele noului stat islamic, conchide ziarul moscovit, mentionand ca acesta ar putea fi doar un "presedinte din umbra", intrucat de cinci ani se tot ascunde de armata americana. Prim-ministru ar putea fi mollahul Omar, liderul spiritual al talibanilor, in opinia aceluiasi ziar.

Articolul "Izvestia" nu frizeaza absurdul, ci are la baza mai multe casete video difuzate de talibani in Pakistan, care infatiseaza mobilizarea in masa a populatiei celor doua provincii in detasamentele "luptatorilor pentru islam".
Imaginile filmate sunt o dovada in plus a faptului ca pe teritoriul Pakistanului exista inca din 2004 tabere de antrenamente ale teroristilor, potrivit aceluiasi ziar.

Biroul Federal de Investigatii al SUA (FBI) a desfasurat recent o ancheta, in cursul careia au fost arestate doua persoane ce au confirmat la interogatoriu ca s-au antrenat timp de jumatate de an intr-o asemenea tabara din Pakistan. Cetateanul american Hamid Khayat a relatat ca acolo se afla "sute de cetateni din diverse tari" si a precizat ca a invatat sa traga la tinta pe fotografiile lui George W.Bush si ale altor politicieni americani. Fiecare "sahid incepator", a mai spus el, poate alege singur unde sa actioneze impotriva "barbarilor" - in Afganistan, SUA, Irak sau Kashmir.

In casetele mentionate de "Izvestia", teroristii din Al Qaeda sustin ca au organizat deja o "ceremonie de inaugurare" a noului stat. In imagini se pot vedea barbati inarmati care ii indeamna pe oameni sa adere la lupta impotriva necredinciosilor. "Organizatiile umanitare n-au ce cauta in noul stat islamic", declara un terorist, care spune ca "in noul stat islamic va fi interzisa muzica, vor fi inchise scolile si vor fi ucisi cativa profesori si ziaristi, ca exemplu". Pe una dintre casete este inregistrata decapitarea unui localnic acuzat de furt. Expertii in securitate se tem ca un nou val de atentate, ce ar putea fi coordonat de pe teritoriul "noului stat", s-ar putea produce chiar in aceasta primavara, cand talibanii planuiesc o "ofensiva de amploare".

In ceea ce-l priveste pe Osama ben Laden, publicatia ruseasca aminteste ca el a dat de veste ca este viu la 19 ianuarie, cand a aparut o inregistrare audio cu vocea sa. Ultimul apel video al "mainii sale drepte", Ayman al-Zawahiri, dateaza din 30 ianuarie. In ultimii ani, serviciile secrete americane au tot sustinut ca al-Zawahiri se ascunde in nord-vestul Pakistanului, in zona tribala, exact in locul unde Al Qaeda a anuntat ca si-a creat un stat. La mijlocul lunii ianuarie a.c., o drona americana a lovit localitatea Damadola din acelasi perimetru, unde s-ar fi aflat numarul 2 al Al Qaeda. Insa printre cele 17 victime nu a fost identificat nici Zawahiri, nici alt membru al retelei teroriste.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.