"Presedintele Viktor Ianukovici a acceptat demisia premierului Mykola Azarov, satisfacand cererea acestuia", a precizat serviciul de presa al presedintiei, care a adaugat ca, potrivit legilor ucrainene, plecarea primului ministru antreneaza demisia intregului guvern, scrie HotNews.
Azarov si-a prezentat demisia motivand-o prin alegerea sa ca deputat in urma alegerilor legislative de la sfarsitul lui octombrie, potrivit unui comunicat emis de presedintie.
El a ocupat primul loc pe lista Partidului Regiunilor al presedintelui Ianukovici. Un numar de ministri au fost alesi, de asemenea, in Parlament, tot in cadrul acestui scrutin, potrivit MEDIAFAX.
Seful statului a insarcinat Guvernul cu gestionarea afacerilor curente, pana la nominalizarea unor succesori.
Azarov, un apropiat loial presedintelui, conducea Guvernul de la alegerea lui Ianukovici in functia de presedinte, la inceputul lui 2010.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Mesajul DUR al lui Tudor Chirilă pentru Nicușor Dan: Ați ajuns primul...
Sursa: kudika.ro
-
Tratamente naturiste pentru bilă leneșă: ceaiuri, rețete medicinale, alimente...
Sursa: garbo.ro