Administratia Obama a luat miercuri noi masuri pentru descurajarea companiilor americane sa dea mita oficialilor straini pentru obtinerea unor avantaje in afaceri.

Astfel, Departamentul de Justitie si Comisia pentru bursa si valori mobiliare (SEC) au publicat un nou set de recomandari, in urma reclamatiilor din partea grupurilor de afaceri ca prevederile legale, care dateaza in parte de pe vremea administratiilor Carter si Bush, afecteaza competitivitatea companiilor americane.

Legea anti-mita a ajuns in centrul atentiei dupa o serie de investigatii rasunatoare.

La inceputul acestui an, Wal-Mart Stores a recunoscut ca face obiectul unei anchete penale, legata de plati de mai multe milioane de dolari catre oficiali mexicani, pentru facilitarea expansiunii rapide a companiei in Mexic.

Retailerul nu a fost pus sub acuzare, dar a cheltuit mai multe milioane de dolari pentru a-si imbunatati guvernanta, dupa iesirea la iveala a platilor.

Noile recomandari au rolul sa elimine criticile din mediul de afaceri, potrivit carora legea este prea vaga, prea extinsa si pune companiile americane intr-un dezavantaj competitiv, scrie MEDIAFAX.

"Cand o afacere este castigata sau pierduta in functie de cata mita este dispusa sa plateasca o companie, si nu in baza calitatii produselor sau serviciilor, atunci companiile care respecta legea se afla intr-un dezavantaj competitiv, iar consumatorii pierd", au declarat procurorul general adjunct Lanny Breuer si Robert Khuzami, director la SEC.

Recomandarile celor doua institutii clarifica unele probleme care au nemultumit companiile.

De exemplu, recomandarile precizeaza ce se intelege in lege prin oficiali straini, respectiv functionarii guvernamentali si angajatii companiilor de stat, dar nu si cei ai companiilor la care statul este actionar minoritar.

Totodata, companiile americane pot face cheltuieli rezonabile pentru calatoriile oficialilor straini, fara ca acestea sa fie considerate mita, cu conditia ca platile sa nu faca parte dintr-o schema mai larga de coruptie. Unele companii au sustinut ca ceea ce guvernul SUA numeste mita reprezinta de fapt costul de a face afaceri in multe tari.

Citeste si:
Femeile însărcinate și părinții cu copii sub 5 ani vor avea...
Femeile însărcinate și...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.