O prima furtuna hibernala a afectat miercuri regiunea New York, provocand si mai multe probleme sutelor de mii de persoane afectate de uraganul Sandy, care sunt in continuare private de curent electric si, pe alocuri, de apa.

O ninsoare deasa s-a inregistrat la New York pe o buna parte din zi. Prognoza meteo avertizeaza ca in urmatoarele 24 de ore se vor produce rafale violente de vant cu intensificari de pana la 96 de kilometri pe ora, ninsoare si ploaie pe coastele nord-estice.

Peste 1.000 de zboruri au fost anulate la New York, Philadelphia si Boston.

"Aceasta furtuna nu este la fel de periculoasa ca Sandy", a declarat primarul New York-ului, Michael Bloomberg. El a mentionat insa un risc de "inundatii majore in zonele deja erodate" de uraganul care a afectat nord-estul Statelor Unite la 29 octombrie si s-a soldat cu peste 100 de morti.

Politia a mers sa avertizeze populatia cu portavoce in sectoarele cele mai afectate, in special in Staten Island și Rockaways (Queens). Ea le-a recomandat locuitorilor din aceste sectoare de coasta sa se refugieze peste noapte la rude sau in centre de adapost, scrie MEDIAFAX.

Parcurile si plajele au fost inchise pentru 24 de ore, iar activitatea pe santiere a fost intrerupta. Patru case din Rockaways, care apartin unor persoane in varsta si functioneaza cu generatoare, au fost evacuate.

Bloomberg a insistat ca newyorkezii sa ramana in casele lor si sa renunte la folosirea masinilor.

Aceasta furtuna hibernala creeaza si mai multe probleme sutelor de mii de persoane care locuiesc pe coasta de nord-est si care inca nu au curent electric la noua zile dupa uraganul Sandy si, prin urmare, nici incalzire.

Alimentarea cu electricitate era intrerupta, miercuri dimineata, pentru circa 650.000 de locuinte si intreprinderi, dintre care 66.000 la New York. Acest numar a ajuns la 672.000 in cursul dupa-amiezii, potrivit Departamentului Energiei.

Chris Christie, guvernatorul statului New Jersey, cel mai afectat de uraganul Sandy, a avertizat in cursul diminetii ca unii consumatori ar putea fi afectati de noi pene de electricitate.

Citeste si:
Informare meteo de ploi si racire a vremii, de duminica pana marti
Informare meteo de ploi si...

El a ordonat evacuarea mai multor zone de coasta in jurul localitatilor Brick, Middletown si Long Beach Island. Unele operatiuni de distribuire de ajutoare au fost suspendate, a anuntat FEMA, organismul federal care administreaza operatiunile de urgenta.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.