Ekaterina Samutevici, membra a trupei Pussy Riot, a sesizat Curtea Europeana pentru drepturile omului, unde a depus o plangere contra Rusiei, tara pe care o acuza ca i-a incalcat drepturile.
Alaturi de alte doua membre ale grupului Pussy Riot, Ekaterina Samutevici a fost condamnata in luna august la doi ani de inchisoare, pentru "huliganism" si "incitare la ura religioasa", in timpul unei "rugaciuni punk" in care ii cereau Fecioarei Maria "sa-l alunge pe Putin" de la putere, in catedrala Hristos Mantuitorul din Moscova.

Ea a fost eliberata pe 10 octombrie, in urma unui proces in apel, dupa ce a reusit sa dovedeasca in justitie faptul ca a fost arestata inainte de a putea sa participe la acea manifestare, intrucat a fost retinuta la 15 secunde dupa ce a intrat in catedrala. Cele doua colege ale sale se afla in continuare in inchisoare.

Avocata ei a declarat ca Ekaterina Samutevici a sesizat curtea de la Strasbourg, motivand ca drepturile sale i-au fost incalcate in cele sase luni de detentie preventiva. "Drepturile sale au fost incalcate, iar ea a fost lipsita de hrana si de somn", a spus Irina Khrounova. "A fost incarcerata intr-o celula foarte mica, unde nu i s-a dat nimic sa manance timp de mai multe ore", a adaugat aceeasi avocata.


Pe 21 februarie, cinci femei care purtau cagule pe fata au ocupat altarul Catedralei Hristos Mantuitorul din Moscova. Imitand o rugaciune, ele au invocat-o, pe ritmuri punk, pe Fecioara Maria, rugand-o "sa il alunge pe Putin" (de la putere, n.r.) si au fost in cele din urma evacuate de agentii de securitate, intreaga actiune fiind filmata, scrie MEDIAFAX.

Trei dintre membrele formatiei Pussy Riot - Nadejda Tolokonnikova, in varsta de 22 de ani, Ekaterina Samutevici, in varsta de 30 de ani, si Maria Alehina, in varsta de 24 de ani - au fost identificate si condamnate pe 17 august la doi ani de inchisoare fiecare, "huliganism" si "incitare la ura religioasa", o pedeapsa care i-a adus guvernului rus numeroase critici din strainatate. Acestea au facut ulterior apel.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.