"Sapte alpinisti lipsesc la apel. Echipele de salvare au fost impiedicate de vremea nefavorabila. Ele vor relua cautarile in aceasta dimineata", declara pentru AFP purtatorul de cuvant al ministerului, Gyanendra Shrestha, referindu-se la aceasta avalansa care s-a soldat cu cel putin noua morti, potrivit politiei.
"Majoritatea persoanelor care au murit sunt francezi", a anuntat duminica serpasul Ang Tshering, vicepresedintele Asociatiei alpinistilor din Nepal, dupa ce a avut o convorbire prin telefon cu membrii expeditiei de la tabara de baza numarul trei, situata la 7.000 de metri altitudine, scrie MEDIAFAX.
"Printre morti figureaza, de asemenea, unul sau doi spanioli, un italian, un nepalez si un german", a precizat el.
Sapte alpinisti lipseau in continuare la apel luni dimineata, potrivit Guvernului nepalez.
"Operatiunile de salvare au fost impiedicate de vremea rea. Ele se reiau in aceasta dimineata", a precizat luni dimineata pentru AFP Shrestha. Potrivit Sindicatului National (francez) al Ghizilor Montani (SNGM), patru alpinisti au murit si alti trei erau dati disparuti duminica seara.
Treisprezece persoane au fost gasite in viata, potrivit politiei.
"Exista sapte victime franceze, dintre care patru decedate, identificate cu ajutorul unor fotografii, si trei (date) disparute, (alte) doua fiind evacuate cu elicopterul la Katmandou", a declarat pentru AFP presedintele SNGM Christian Trommsdorff, care se referea la informati provenind de la tabara de baza.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Baboon, roboții antrenați să îți automatizeze rapid și eficient afacerea
Sursa: start-up.ro
-
Raiffeisen Bank are o ofertă la creditele ipotecare
Sursa: futurebanking.ro
-
Când îți poți spune povestea fără să plângi, înseamnă că te-ai vindecat
Sursa: kudika.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 6-12 mai
Sursa: garbo.ro
-
3 decenii de business: cum a evoluat Mobexpert, gigantul român din industria...
Sursa: retail.ro
-
A cumpărat cercei de 13.675 dolari setul cu doar 13 dolari. Nu s-a mulțumit...
Sursa: wall-street.ro