"Poporul sustine decizia presedintelui", scanda multimea dupa anuntarea trecerii in rezerva a lui Tantawi, ministru al Apararii de aproximativ 20 de ani si seful de facto al statului in perioada de la indepartarea de la putere a lui Hosni Mubarak, in februarie 2011, si alegerea lui Morsi, in iunie.
"Maresale, spune adevarul, Morsi te-a destituit sau nu?", scandau ironic alti manifestanti, referindu-se la motivul oficial al inlocuirii acestuia in cadrul Guvernului, prezentat in mod oficial ca o trecere in rezerva, scrie MEDIAFAX.
Printr-o decizie surprinzatoare, Morsi a decis totodata sa anuleze o "declaratie constitutionala" din iunie, prin care Consiliul Suprem al Fortelor Armate (CSFA), la vremea respectiva aflat la conducerea tarii, si-a atribuit puterea legislativa, cedand-o pe cea executiva presedintelui-ales.
"Le vreau doar binele. Vreau sa se dedice unei misiuni, si anume apararea natiunii", a dat el asigurari referindu-se la membrii fortelor armate, intr-un discurs sustinut la al-Azhar, o institutie teologica sunnita din Cairo.
"Nu am avut niciodata intentia ca prin deciziile mele sa marginalizez pe cineva sau sa fiu nedrept fata de cineva (...), ci sa fac astfel incat sa avansam catre un viitor mai bun, cu o noua generatie, cu un sange nou, mult timp asteptat", a adaugat presedintele egiptean.
Morsi, provenind din randul miscarii Fratii Musulmani, a decis retragerea maresalului Tantawi din functia de ministru al Apararii, pe care o detinea fara intrerupere incepand din 1991.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro