"Campania (electorala) s-a derulat intr-un mod criticabil. S-a revenit la obiceiul diabolizarii Frontului National. Exemplul cel mai apropiat este cel al presedintelui republicii", a declarat Le Pen, intr-o conferinta de presa la Lyon.
Hollande incalca regulile de securitate pentru a-si respecta promisiunile electorale
"El nu a invitat-o pe Marine Le Pen, pentru ca este un partid care nu e reprezentat in Adunarea Nationala", a adaugat presedintele de onoare al FN.
"Nu stiu daca presedintele urmareste actualitatea (...), dar nu mai exista Adunare Nationala, va exista una cand deputatii vor fi alesi", a continuat acesta. "Atunci, sa te referi la un partid politic reprezentat in Adunarea Nationala este o afirmatie de incompetent", a apreciat Le Pen.
"Noi il respectam pe presedintele republicii de fiecare data cand se poarta ca un presedinte al republicii. Si il vom califica astfel de fiecare data cand se va purta ca un incompetent, ceea ce este cazul acum", a insistat el, potrivit MEDIAFAX.
Francois Hollande se intalneste cu reprezentantii partidelor din Parlament si cu presedintii Senatului si Adunarii Nationale, pentru a pregati mai multe reuniuni internationale, in principal summitul G20 din Mexic.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Interviu cu Marian Ion, CEO ING Hubs, IT-ist de pe vremea când a apărut...
Sursa: wall-street.ro