"Siria este acum un nod in aceasta regiune. Este o linie tectonica si, daca te joci cu pamantul, poti provoca un cutremur", a spus el.
"Orice problema in Siria va incendia intreaga regiune. Daca planul este de divizare a Siriei, acesta va diviza intreaga regiune", a declarat presedintele sirian, adaugand: "Vreti sa vedeti alt Afganistan sau zeci de Afganistanuri?".
Bashar al-Assad a recunoscut ca fortele de securitate siriene au comis "multe greseli" in prima perioada a miscarii de contestare populara din tara sa, insa a insistat ca ulterior acestea au vizat "numai teroristi", teansmite MEDIAFAX.
Liderul sirian - confruntat din martie cu o ampla miscare de contestare - a apreciat ca a reactionat altfel decat alti lideri la manifestatiile "primaverii arabe". "Nu am mers pe calea guvernelor incapatanate (...) La sase zile dupa inceperea protestelor, am inceput reformele", sustine el.
Assad a descris revolta drept "o lupta intre islamism si pan-arabism", afirmand ca "lupta impotriva Fratiei Musulmane din anii '1950 si lupta continua".
Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, i-a cerut lui Assad sa raspunda revendicarilor protestatarilor prin aplicarea de reforme reale, "nu prin represiune si violente" si a cerut incetarea imediata a operatiunilor militare. Si membrii Ligii Arabe au transmis vineri "un mesaj urgent" pentru guvernul sirian, denuntand "uciderea civililor" care iau parte la proteste.
- O posibila interventie internationala
Liga Araba l-a avertizat pe presedintele sirian, Bashar al-Assad, ca o interventie internationala in Siria va deveni inevitabila in cazul unui esec al medierii arabe in vederea incetarii violentelor, a relatat duminica un influent cotidian kuwaitian.
Cutremure în Turcia și Siria. Bilanțul catastrofei a depășit 34.000...
O delegatie a Ligii Arabe se va intalni duminica, la Doha, cu reprezentanti ai regimului sirian, care vor transmite raspunsul autoritatilor de la Damasc la solicitarile formulate vineri de Liga.
Citand surse arabe, cotidianul Al-Qabas afirma ca "delegatia araba a fost clara (...) in cursul intalnirii cu conducerea siriana si a avertizat ca, daca solutia araba esueaza, criza va deveni internationala".
"Aceasta inseamna ca Siria trebuie sa se astepte la o interventie straina si un embargou economic", adauga sursele citate de ziarul kuwaitian.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
REVIEW Poco M8 Pro: telefonul midrange care le are (aproape) pe toate
Sursa: start-up.ro
-
Vrei să mănânci mai sănătos? Cu ce poți înlocui uleiul rafinat din rețetele tale
Sursa: garbo.ro
-
Adio, iubirea mea: mesaje de despărțire pentru când doare prea mult
Sursa: kudika.ro