"In acest moment, faptele fac obiectul unei anchete", a declarat Jose Fuentes, directorul regional al Inspectiei Muncii din Murcia, in sud-estul Spaniei.
El a precizat ca un inspector a inceput interviurile in iulie si ca nu va prezenta concluziile "cat timp ancheta nu este terminata".
Contactata telefonic in mai multe randuri, intreprinderea a evitat orice comentariu pe aceasta tema.
Sindicatul UGT a alertat Inspectia Muncii dupa ce a primit mai multe plangeri din partea salariatelor societatii familiale El Ciruelo, care are ca salariati in majoritate femei (400), in atelierul sau de ambalare de struguri de masa si prune.
Atunci cand vor sa mearga la toaleta, femeile, dar nu si barbatii, trebuiau sa poarte o pancarta de culoarea rosie pe care scrie "toaleta" la gat. Aceasta practica, intre alte ofense, a durat in perioada mai-august, a declarat Encarna Perez, responsabila cu acest sector in cadrul UGT, potrivit MEDIAFAX.
Cartonul rosu "era legat cu un cordon, iar salariatele trebuiau sa il poarte la vedere. De fapt, nu le era permis sa il tina in mana sau in buzunar. Deci, daca exista un cordon si trebuie sa arati (cartonul), unde il poti pune? In jurul gatului", a declarat ea.
In opinia sa, pentru a evita sa fie umilite din cauza acestei "incalcari a intimitatii", femeile au inceput sa bea tot mai putina apa, in pofida caldurii si zilelor lungi de munca.
"Barbatii nu erau obligati sa poarte acest carton", a precizat ea, adaugand ca practica a fost abandonata "dupa prima vizita a Inspectiei Muncii", in luna august.
- UGT a denuntat, de asemenea, "programul excesiv de munca" si turele in lant "care puteau dura pana la 14-15 ore, cu o pauza de doar o jumatate de ora", a declarat Perez.
Ea a declarat ca patru salariate, platite cu 5,7 euro, brut, pe ora, au fost concediate, pentru ca "intreprinderea le suspecta ca au furnizat probe".
VIDEO Nuntă ieșită din tipare. Doi tineri s-au căsătorit la 6 metri...
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
REVIEW Poco M8 Pro: telefonul midrange care le are (aproape) pe toate
Sursa: start-up.ro
-
Salată densă cu fasole, trend viral pe TikTok: rețetă bogată în fibre și...
Sursa: garbo.ro
-
Elena Udrea provoacă controverse. Fotografia cu fiica ei și un șarpe exotic...
Sursa: kudika.ro