O gestionare hazardata a contractelor incheiate de Pentagon in cadrul conflictelor din Irak si Afganistan cu firme de securitate privata, de exemplu, a determinat o risipa de 30 de miliarde de dolari, afirma o comisie de ancheta a Congresului american, relateaza AFP.

In plus, aceste erori de gestiune au subminat imaginea Statelor Unite in strainatate si au incurajat coruptia in cele doua tari, arata comisia pentru contracte pe timp de razboi, din care fac parte atat republicani, cat si democrati, care va preda un raport pe aceasta tema, miercuri, Congresului.

Bilantul vine intr-un context in care SUA se confrunta cu datorii uriase si cu o lipsa foarte mare de incredere din partea investitorilor, acesta aflandu-se foarte aproape de faliment.

  • Cum au fost risipiti zeci de miliarde de dolari?
"Zeci de miliarde de dolari din banii contribuabililor au fost risipiti din cauza unei lipse de planificare, cereri imprecise si fluctuante, concurenta inadaptata, criterii insuficiente de control si supraveghere", arata cei doi copresedinti ai comisiei, Christopher Shays si Michael Thibault, intr-un articol publicat duminica de Washington Post, conform MEDIAFAX.

Cei doi oficiali evoca, de asemenea, probleme de coordonare intre numeroasele agentii guvernamentale americane, dar si comportamentul incorect sau neglijenta angajatilor federali in calitate de contractanti.

"Guvernul si contractantii trebuie sa faca mai multe", spun ei.

Armata americana s-a sprijinit enorm pe contractanti terti, in special companii de securitate private, in ultimul deceniu.

"Statele Unite depind prea mult de contractanti", apreciaza Shays si Thibault, avertizand ca 30 de alte miliarde de dolari, chiar mai mult, ar putea fi risipite daca guvernele afgan si irakian "nu vor fi capabile sau nu vor vrea sa sustina proiectele finantate din fonduri americane dupa incheierea interventiilor noastre".

"Suntem constienti de unele carente", a comentat purtatorul de cuvant al Pentagonului, colonelul Dave Lapan. "Am lucrat mult in ultimii ani pentru a corecta aceste probleme cu care ne confruntam".

Citeste si:
Bulgaria va primi gaze naturale din Statele Unite începând din luna...
Bulgaria va primi gaze...

  • Ce erori de gestiune a mai suportat bugetul SUA?

Printre exemplele citate de comisie figureaza o inchisoare de 40 de milioane de dolari in Irak, pe care Guvernul de la Bagdad "nu a vrut-o si care nu a fost terminata".

In Afganistan, Statele Unite au cheltuit 300 de milioane de dolari pentru o centrala electrica pe care Kabulul nu are mijloacele sa o faca sa functioneze.

Raportul comisiei observa ca aceste practici nu au incetat sa creasca in ultimii ani, in pofida promisiunilor presedintelui Barack Obama, in timpul campaniei sale pentru Casa Alba in 2008, de a limita recursul la contractanti.

Dupa ce a fost ales, Obama a pledat pentru mai multa concurenta in cazul licitatiilor, dar raportul remarca faptul ca numarul contractelor atribuite fara licitatie a crescut.

Pentagonul a replicat ca efortul de razboi solicita adeseori flexibilitate. "Sunt cazuri numeroase in care (...) un proces lung de licitatie nu serveste nevoilor combatantilor", a declarat colonelul Lapan.

Citeste si:
Biden: Statele Unite nu vor lăsa Moscova să intimideze ţările europene
Biden: Statele Unite nu vor...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.