"Saptamana viitoare ma voi afla la Washington, unde Serghei Lavrov si Hillary Clinton vor semna acorduri privind adoptia si liberalizarea regimului vizelor", a declarat ambasadorul John Beyrle, citat de agentia rusa Itar-Tass, fara sa ofere alte precizari.
"Trebuie sa aplaudam aceste acorduri, care arata profunzimea relatiilor nostre", a continuat el.
Rusia a blocat, in aprilie 2010, adoptiile de copii rusi de catre familii americane, dupa ce o mama adoptiva americana l-a trimis inapoi, in Rusia, cu avionul, pe baiatul rus pe care nu-l mai voia. Cele doua tari au depus, de atunci, eforturi pentru a crea cadrul legal pentru adoptii. In 2008, familiile americane au adoptat peste 1.700 de orfani rusi, relateaza AFP. [Baietel rus, abandonat de parintii adoptivi]
Premierul rus, Vladimir Putin, a propus, in martie, eliminarea vizelor intre cele doua tari, intr-o vizita la Moscova a vicepresedintelui american Joe Biden.
Potrivit MEDIAFAX, Rusia este angajata de mai multi ani in negocieri cu Uniunea Europeana (UE) pe aceasta tema, dar fara vreun rezultat.
Citeste si: "Criza adoptiilor" dintre Rusia si SUA continua
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
Cum devii relevant când ai o afacere pentru Generația Z
Sursa: start-up.ro
-
Quiz de personalitate: Ce animal interior activezi în următoarele 6 luni?
Sursa: garbo.ro
-
A murit Chuck Norris. Actorul avea 86 de ani
Sursa: kudika.ro