Mai multe publicatii americane si europene au dezvaluit detalii asupra detinutilor din inchisoarea militara americana de la Guantanamo (Cuba), din dosare obtinute de la WikiLeaks, informeaza AFP, care prezinta principalele elemente publicate.

  • Cel putin 150 de nevinovati: dintre cele 779 de persoane care au trecut pe la Guantanamo, incepand din 2002, cel putin 150 de afgani si pakistanezi, in special tarani si pastori, au fost recunoscuti de catre Statele Unite ca nevinovati. Dintre ceilalti, majoritatea (380) erau simpli "acoliti" talibani sau combatanti straini. In total, doar 220 sunt considerati de Washington extremisti periculosi.
  • Detinuti senili si adolescenti incarcerati: un afgan, nascut in 1913, a petrecut zece luni la Guantanamo, in 2002, dupa ce a fost arestat avand asupra lui un telefon prin satelit, pe care nu stia sa il utilizeze. La varsta de 89 de ani, acesta suferea de dementa senila si depresie. Cel mai tanar detinut, un afgan in varsta de 14 ani, arestat in 2003, a petrecut un an la Guantanamo, dupa care a fost eliberat. El fusese rapit de talibani, care il maltratau.
  • Un extremist eliberat din greseala: in 2004, Abdullah Mehsud, un afgan capturat cu trei ani mai inainte, era eliberat dupa ce i-a convins pe interogatorii sai ca a fost inrolat cu forta si nu constituie o amenintare. Le-a dat un nume fals. Dupa ce a fost eliberat, a organizat numeroase atacuri, in special contra trupelor americane, si a primit felicitari de la Osama ben Laden.
  • Un jurnalist detinut sase ani: un cameraman sudanez, din cadrul postului de televiziune Al-Jazeera, arestat in Pakistan, in decembrie 2001, a petrecut peste sase ani la Guantanamo, in timpul carora a fost interogat in legatura cu retelele de informatii ale postului din Qatar, in special cele din Afganistan si Cecenia. De asemenea, el a fost suspectat de Statele Unite ca l-a ajutat pe mollahul Omar sa isi procure arme, in principal rachete antiaeriene de tip Stinger. Eliberat in aprilie 2008, acesta s-a intors sa munceasca pentru Al-Jazeera.
  • Serviciile pakistaneze, grupare terorista: temutele servicii de informatii pakistaneze (ISI), suspectate ca sunt apropiate talibanilor, erau considerate o grupare terorista de catre interogatorii de la Guantanamo, acestia apreciind ca legaturile intre detinuti si ISI, inainte de 2003, trebuie considerate semnul unei asocieri cu talibanii sau cu al-Qaida.
  • Vizite ale serviciilor straine: reprezentantii a numeroase servicii de informatii s-au dus la Guantanamo pentru a-i interoga pe detinutii din tarile lor, mai ales yemeniti, algerieni, marocani, tadjici si iordanieni. La inchisoare au fost, de asemenea, agenti rusi si chinezi. Un raport precizeaza ca un detinut saudit, suspectat ca s-a antrenat intr-o tabara din Afganistan, a incercat sa isi minimizeze rolul, dupa ce s-a intalnit cu membri ai serviciilor saudite.
  • Turneul lui Osama ben Laden: liderul al-Qaida a petrecut cele trei luni care au urmat dupa atentatele de la 11 septembrie 2001 parcurgand Afganistanul, pentru a pregati trupele de lupta contra americanilor. Asteptandu-se sa fie ucis sau capturat, el le-a transmis puterile sale talibanilor.[Ben Laden, capturat si ucis in Afganistan?]
  • O bomba nucleara in Europa? Organizatorul atentatelor de la 11 septembrie, Khaled Sheikh Mohammed, le-a declarat interogatorilor ca al-Qaida a ascuns o bomba nucleara in Europa, pregatita sa fie declansata daca Osama ben Laden va fi prins sau ucis. El a declarat, de asemenea, ca a inceput pregatiri si a constituit doua celule de militanti care sa comita un atentat pe aeroportul londonez Heathrow, informeaza MEDIAFAX.

De asemenea, din dosare reiese ca unul dintre liderii insurgentilor libieni a fost detinut mai mult de cinci ani la baza militara americana Guantanamo, fiind banuit de apartenenta la al-Qaida si evaluat drept potentiala amenintare la adresa Statelor Unite, informeaza New York Times, in editia online de marti.

In prezent, Qumu, in varsta de 51 de ani, este una dintre figurile marcante ale opozitiei libiene, care lupta impotriva fortelor loiale regimului condus de liderul libian, Muammar Gaddafi, scrie MEDIAFAX.

Qumu a fost capturat in Pakistan dupa atentatele din 11 septembrie 2001, fiind acuzat de apartenenta la Grupul de lupta islamic libian si transferat la Guantanamo. "Guvernul libian considera detinutul «un om periculos», care nu are nici o retinere sa comita acte teroriste", conform unei evaluari clasificate din 2005, obtinuta de New York Times.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.