Romney pare sa fie favoritul in aceasta prima etapa de formare a cursei pentru obtinerea nominalizarii republicane in vederea alegerilor prezidentiale, in noiembrie 2012, potrivit acestui sondaj Wall Street Journal/NBC News. El ar obtine 21 la suta din intentiile de vot ale alegatorilor republicani. Cercetarea a inclus noua candidati, relateaza MEDIAFAX.
- Magnatul din domeniul imobiliar, Donald Trump, s-a clasat al doilea, la egalitate cu fostul guvernator din Arkansas, Mike Huckabee, obtinand 17% din intentii. Presedintele Camerei Reprezentantilor, Newt Gingrich, a primit 11 la suta din intentii, cu un procent mai mult decat fostul candidat la vicepresedintie, Sarah Palin, care a obtinut 10 procente din intentiile de vot ale sustinatorilor republicanilor participanti la sondaj.
De asemenea, fostul guvernator din Minesota, Tim Pawlenty, considerat un candidat puternic de catre colegii sai, este, in continuare, aproape necunoscut, avand o sustinere de 6 la suta. Totodata, membra Camerei Reprezentantilor Michele Bachmann din Minesota a obtinut 5 procente, fostul senator din Pennsylvania, Rick Santorum - 3 la suta, iar guvernatorul statului Mississippi, Haley Barbour - 1 procent.
Trump "poate fi comic, dar cand vorbeste despre felul in care sa ne rezolve problemele, o face pe intelesul omului obisnuit", a declarat Todd Mauney, un republican conservator, la Weatherford, in Texas. "Nu stiu daca oamenii pot trece dincolo de glumele care se fac pe seama lui, dar, in opinia mea, poate fi serios cand vine vremea sa ia hotarari reale".
Sondajul Wall Street Journal/NBC News, care a abordat mai multe subiecte, a fost realizat in perioada 31 martie-4 aprilie, asupra unui numar de 1.000 de persoane.
Citeste si: Obama vrea sa fie din nou presedinte
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
REVIEW Poco M8 Pro: telefonul midrange care le are (aproape) pe toate
Sursa: start-up.ro
-
5 zodii ale căror vieți se transformă profund sub influența retrogradării lui...
Sursa: garbo.ro
-
Știri de ultimă oră de la Palatul Buckingham! Încoronarea Prințului William,...
Sursa: kudika.ro