Astfel, potrivit raportului, Daniel Pearl a fost decapitat in 2002 chiar de Khalid Sheikh Mohammed, presupusul organizator al atacurilor din 11 septembrie, relateaza CNN.
Acest nou raport a fost intocmit in baza unor analize si confesiunii lui Mohammed. Se pare ca acesta nu a negat ca ar fi fost implicat in decapitarea lui Pearl, insa cu toate aceastea, oficialii nu l-au pus sub acuzare pe Mohammed in legatura cu aceasta executie.
"L-am decapitat, cu mana dreapta sfanta, pe americanul evreu Daniel Pearl, in orasul Karachi. (...) Exista fotografii pe internet cu mine tinand capul lui Pearl", a spus Mohammed, potrivit unui transcript al Pentagonului de acum aprope patru ani si citat de CNN.
Noul raport inlatura orice indoiala legata de persoana care a comis executia, deoarece agentii FBI si CIA au folosit o tehnica speciala pentru a compara mana ucigasului cu o fotografie a mainii lui Mohammed. Totodata, Mohammed le-a fi spus agentilor FBI ca un lider al-Qaida i-a cerut sa il ia pe Pearl de la cei care il rapisera initial si ca minim 27 de persoane au fost implicate in rapirea si uciderea jurnalistului. 14 dintre aceste persoane sunt in libertate.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
Este sau nu Corina Caragea căsătorită? Adevărul despre bărbatul din viața ei
Sursa: kudika.ro
-
Balonare după masă și disconfort abdominal? Greșeli comune, posibile cauze și...
Sursa: garbo.ro