Conflictul transnistrean trebuie rezolvat in asa fel incat teritoriul sa se bucure de o autonomie mare, ramanand, insa, in Republica Moldova, considera presedintele camerei superioare a Parlamentului rus, Serghei Mironov, citat de The Voice of Russia.

Mironov a facut aceasta declaratie luni, la implinirea a 20 de ani de la revolta separatista din Tranistria, in urma careia regiunea si-a declarat independenta. Aceasta nu este, insa, recunoscuta pe plan international, conform NewsIn.

Ambasadorul rus la Chisinau, Valeri Kuzmin, a declarat saptamana trecuta ca Transnistria trebuie tratata pe picior de egalitate cu Republica Moldova in procesul negocierilor pentru reglementarea conflictului transnistrean.

Intrebat despre relatiile ruso-transnistrene, ambasadorul a declarat ca acestea sunt interregionale si ca vor evolua. "Relatiile noastre se bazeaza pe un acord politic, de la semnarea caruia se vor implini 10 ani. In regiune locuiesc si cetateni rusi", a subliniat diplomatul.

Valeri Kuzmin s-a referit in special la ajutorul umanitar acordat populatiei din regiunea transnistreana de catre Federatia Rusa. De trei ani consecutiv, acesta se cifreaza la 27-29 de milioane de dolari anual, a notat diplomatul

Romania are un rol important in reglementarea conflictului transnistrean

Romania nu joaca niciun rol in conflictul transnistrean, dar rolul ei in procesul de reglementare este foarte important, a declarat vicepremierul moldovean pentru reintegrare, Victor Osipov, la seminarul "Probleme vechi - perspective noi? Conflictul transnistrean", care s-a desfasurat la Berlin.

Potrivit INFOTAG, el a spus ca orice declaratie binevoitoare a politicienilor romani fata de Republica Moldova este apreciata negativ de regimul separatist de la Tiraspol.

Osipov considera ca nu exista niciun fel de diferente intre limbile romana si moldoveneasca, asa cum nu exista diferente nici intre popoarele celor doua tari, mentionand, insa, ca numai o mica parte din cetatenii Republicii Moldova sustin ideea unionista.

La randul sau, ministrul de externe de la Tiraspol, Vladimir Iastribceak, a spus ca unirea R. Moldova cu Romania "ar contribui la dreptul poporului transnistrean la autodeterminare". "Dar noi stim ca nimeni nu ne va face un asemenea cadou. Iar aceasta atitudine fata de Romania nu este o fobie, ci amintirea despre ocuparea din anii celui de-al Doilea Razboi Mondial", a declarat Iastribceak.

Citeste si:
Tradiții și obiceiuri în Ajun de Crăciun: De sute de ani se...
Tradiții și obiceiuri în Ajun...

Potrivit acestuia, Romania participa la procesul de negocieri deoarece este membru al Uniunii Europene, iar UE este parte a formatului "5+2".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.