Pentru urmatorii zece ani, NATO isi propune sa castige razboiul din Afganistan, sa-si extinda legaturile cu Rusia, sa contracareze amenintarile reprezentante de rachetele Iranului si sa asigure securitatea tuturor celor 28 de membri ai sai.

Grupul celor 12 experti condusi de fostul secretar de stat Madeleine Albright a dat publicitatii propunerile pentru noul concept strategic al Aliantei, care schiteaza misiunile NATO pentru urmatorii zece ani si incearca sa apropie pozitia SUA, in favoarea unui rol international mai mare pentru NATO, si cea a statelor europene, care sunt de parere ca alianta trebuie sa ramana ancorata in obiectivul sau traditional de aparare, scrie NewsIn.

In urmatorii zece ani, NATO trebuie sa continue sa asigure securitatea membrilor sai, asa cum face de 61 de ani, si in acelasi timp sa fie pregatita pentru a interveni dincolo de acest teritoriu
. Pentru aceasta, NATO va avea patru mari misiuni.

  • Prima reprezinta, de fapt, aplicarea articolului 5 din Tratatul constitutiv de la Washington, care prevede ca, in cazul unui atac asupra unuia dintre membrii, intreaga Alianta se va considera agresata si va actiona in consecinta. Mentinerea articolului 5 in noul concept strategic al NATO a fost una dintre temele asupra careia Romania a insistat in procesul de consultari.
Insa, propun expertii, NATO trebuie sa-si pregateasca totodata "capacitatile expeditionare pentru operatiuni militare dincolo de zona in care se aplica Tratatul", asa cum este cazul in prezent in Afganistan.

Altfel spus, ar trebui sa devina o regula ceea ce s-a considerat a fi o exceptie, atunci cand NATO a intervenit in Afganistan, deci dincolo de teritoriul statelor membre, dupa atacurile teroriste din 11 septembrie 2001. Aceasta propunere este formulata in termeni mai puternici decat ceea ce era avut in vedere in precedenta versiune a conceputului strategic al aliantei militare, versiune care dateaza din 1999, a subliniat Madeleine Albright intr-o scrisoare trimisa NATO.

  • Precedentul concept strategic se va concentra numai pe rolul de mentinere a pacii al NATO in locuri precum Bosnia si Kosovo. Conceptul fusese adoptat in 1999, dupa incheierea Razboiului Rece si cu doi ani inainte ca atacurile de la 11 septembrie sa forteze alianta sa isi asume misiunea de contracarare a insurgentei talibane din Afganistan.

"NATO trebuie sa fie suficient de flexibila si eficienta pentru a opera departe de casa",
a declarat Madeleine Albright. "Pentru a sustine vointa politica pentru operatiuni in afara zonei sale, NATO trebuie sa se incredinteze ca toti membrii sai sunt asigurati in ceea ce priveste securitatea propriilor teritorii", a adaugat fosta sefa a diplomatiei americane.
Citeste si:
Omnichannel: o abordare integrată pentru dezvoltarea magazinului...
Omnichannel: o abordare...

  • O alta misiune esentiala in plan militar pentru NATO, potrivit expertilor, este cooperarea aliantei cu alti parteneri din lume pentru a face fata noilor amenintari, fie ca este vorba despre atacuri informatice, piraterie, proliferare balistica si nucleara, securitate energetica.
  • In fine, o ultima misiune este de a ajuta la formarea politiei si armatei in tarile mai putin stabile, pentru a contribui astfel la securitatea internationala, asa cum NATO procedeaza deja in Afganistan si Irak.

Fondata in 1948 pentru a contracara amenintarea invaziei sovietice, Alianta militara occidentala trece printr-o criza de identitate, incercand sa-si defineasca relevanta la aproape 20 de ani de la caderea rivalului comunist.

Razboiul din Afganistan este cea mai ampla misiune in care s-a angrenat pana in prezent Alianta. Peste 100.000 de soldati NATO sunt trimisi pe front, aproape doua treimi dintre ei americani. Circa 1.800 de soldati NATO si-au pierdut viata in Afganistan pana acum.

Citeste si:
NATO se pregătește de război: simulează activarea Articolului 5....
NATO se pregătește de război:...

Documentul propus de experti specifica, pe de alta parte, ca ar trebui imbunatatite legaturile cu Moscova, dupa ce Rusia a ajutat NATO furnizandu-i o cale de acces pentru transportul echipamentelor catre Afganistan. NATO si Rusia ar trebui sa coopereze mai strans in domenii de interes reciproc precum apararea antiracheta, contraterorism, trafic de droguri si securitate maritima, afirma proiectul.

Noul concept subliniaza amenintarea reprezentata de capacitatea balistica a Iranului. "Apararea antiacheta este cea mai eficienta atunci cand este o cooperare (...) intre Alianta si partenerii sai - in special Rusia", se arata in raport.

De asemenea, documentul este in favoarea mentinerii armelor nucleare americane in Europa, o alta mostenire din timpul Razboiului Rece. Mai multe guverne europene au cerut ca acestea sa fie retrase, apreciind ca arsenalul depasit nu mai serveste niciun scop militar. "Atat timp cat exista arme nucleare, NATO ar tebui sa mentina forte atomice sigure si de incredere (...) la nivelul minim cerut de mediul de securitate", potrivit textului.

Citeste si:
Alegeri prezidenţiale 2024. Cine va candida pentru funcţia de...
Alegeri prezidenţiale 2024....

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.