Nicolas Sarkozy isi reia activitatea pe scena internationala, urmand sa se deplaseze luni si marti in Statele Unite, unde va aparea pentru prima oara alaturi de presedintele Barack Obama, la Casa Alba.

Asteptata si chiar solicitata de mai multe luni, intalnirea vine la momentul potrivit. De mai bine de o saptamana, severa infrangere suferita de majoritatea de dreapta la scrutinul regional a dat apa la moara, chiar si in tabara presedintelui francez, celor care critica "stilul" sefului statului francez, considerat prea putin in conformitate cu traditiile.

Discursuri si discutii cu studentii de la prestigioasa Universitate Columbia luni la New York, intrevedere in Biroul Oval si conferinta de presa alaturi de carismatica sa gazda americana marti, aceasta vizita peste ocean ii ofera lui Nicolas Sarkozy o ocazie nesperata de a-si reface rapid imaginea prezidentiala.

In plus, Barack si Michelle Obama l-au invitat pe presedintele francez si pe sotia sa, Carla Bruni, sa incheie vizita cu o cina in patru in apartamentele private de la Casa Alba. Invitatia reprezinta "o premiera", "o dovada a prietenei speciale", subliniaza Palatul Elysée, care vede in acest gest sfarsitul tensiunilor ce au marcat inceputurile colaborarii intre cei doi lideri. "O cina este un lucru intim", confirma un diplomat occidental, adaugand ca "un sef de stat este invitat la un dineu de stat, dar un prieten este invitat acasa".

In acest context, relatia dintre cele doua tari evolueaza bine, insista atat Parisul, cat si Washingtonul. Momentele dificile de la interventia americana in Irak au fost date uitarii si cei doi presedinti profita de orice ocazie pentru a sublinia totala "convergenta de opinii" sau, in legatura cu dosarele mai delicate, dorinta de a "lucra impreuna".

De altfel, presedintele francez va face din prietenia franco-americana, vocatia si viitorul sau tema principala a primei aparitii din vizita sa, luni dimineata la Universitatea Columbia din New York.

Marti, el va aborda lucruri practice cu Barack Obama. In numeroase dintre marile dosare, analiza lor este foarte asemanatoare. De la necesitatea consolidarii sanctiunilor pentru a impiedica Iranul sa obtina arma nucleara, pana la solutiile privind scoaterea din impas a procesului de pace din Orientul Mijlociu.

Cei doi presedinti intentioneaza, de asemenea, sa profite de intalnirea de la Washington, pentru a creste cooperarea in lupta impotriva terorismului islamic in tarile africane. "Americanii au observat ca noi cunoastem regiunea si vor sa ne alaturam fortele", spune Parisul.

La randul sau, Barack Obama ii va spune din nou lui Nicolas Sarkozy ca suplimentarea soldatilor francezi din Afganistan ar fi binevenita. Palatul Elysée a anuntat deja ca va refuza suplimentarea. "Nivelul trupelor noastre nu este stabilit pentru a le face pe plac aliatilor", afirma Parisul.


Despre autor:


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.