Amnesty International a cerut presedintiei spaniole a UE relansarea anchetelor privitoare la presupusa implicare a unor tari membre in operatiunile secrete CIA impotriva terorismului, relateaza Le Monde.
Amnesty International a mai cerut presedintiei spaniole a UE sa inscrie in discutiile despre securitatea europeana presupusa implicare a unor state UE, intre care si Romania, in operatiunile secrete ale CIA, potrivit NewsIn.

Organizatia a solicitat relansarea anchetelor privitoare la presupusa participare a mai multor state la astfel de practici, denuntate de PE in 2007 si 2009. Ele au constat in rapiri, detentii secrete si, in unele cazuri, in transferarea de prizonieri spre state terte, unde au fost torturati, informatiile fiind transmise apoi unor servicii europene.

Lituania, Polonia si Romania ar fi gazduit centre secrete de detentie, aminteste Le Monde. Italia a negat orice participare oficiala, dar unii membri ai serviciilor sale secrete ar fi fost implicati. Germania si Marea Britanie au folosit informatii obtinute ilegal.

"Europa nu se poate limita la vorbe atunci cand este vorba despre valorile si principiile sale. Ea trebuie sa puna drepturile omului pe acelasi plan cu securitatea si cooperarea in domeniul informatiilor", a spus Nicolas Beger, directorul biroului european al Amnesty. In ianuarie, un nou raport al Consiliului ONU pentru drepturile omului, care va fi dezbatut in martie, a evocat implicarea a cel putin cinci state europene in practici ilegale dupa atentatele din 11 septembrie 2001.

Amnesty a cerut organizarea unei reuniuni pentru evaluarea stadiului in care se afla investigatiile. Joi, ministrii europeni de interne, reuniti la Bruxelles, au evitat acest subiect. Unele capitale spun ca prioritatea este reluarea dialogului cu SUA pentru un nou acord privitor la consultarea datelor bancare. Acordul Swift a fost respins in PE in urma cu doua saptamani.

Consiliul ministrilor europeni de interne, reunit la Bruxelles joi, a adoptat un document ce a fixat noua strategie de securitate interna a Uniunii. Foarte gerenal, el enumera pericolele: terorismul, infractionalitatea informatica, traficul de droguri, de arme, de fiinte umane. Potrivit concluziilor, Europa trebuie sa se coordoneze mai bine si sa implementeze noi instrumente pentru combaterea noilor forme de criminalitate. Textul defineste "un nou model" care va trata cauzele insecuritatii "si nu numai efectele sale", iar politica cere respectarea drepturilor fundamentale si libertatilor.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.