Norvegia a depistat o mutatie a virusului pandemic H1N1 prezenta la trei persoane infectate, a anuntat vineri Organizatia Mondiala a Sanatatii.
"Institutul norvegian pentru sanatate publica a informat OMS ca a fost detectata o mutatie a virusului H1N1 in trei cazuri", explica OMS intr-un comunicat, potrivit NewsIn.

"Virusurile au fost izolate la primele doua cazuri mortale de gripa pandemica din tara si la un alt pacient, grav afectat de boala", mai spune comunicatul OMS.

OMS subliniaza totusi ca oamenii de stiinta norvegieni au analizat esantioanele prelevate de la peste 70 de pacienti infectati cu H1N1 si nu a fost depistat niciun alt semn de mutatie, ceea ce sugereaza ca virusul mutant nu s-a raspandit in tara.

Organizatia precizeaza, de asemenea, ca, in pofida acestei mutatii, virusul "ramane sensibil la medicamentele antivirale, oseltamivir si zanamivir", iar studiile demonstreaza ca vaccinurile disponibile in prezent contra gripei pandemice "confera o protectie".

In afara de Norvegia, cazuri de mutatie a virusului au mai fost depistate, incepand din aprilie, in Brazilia, China, Japonia, Mexic, Ucraina si Statele Unite, precizeaza comunicatul OMS.

Desi informatiile despre toate aceste cazuri sunt incomplete, mutatiile par sa fie sporadice si spontane. Deocamdata nu s-au putut stabili legaturi intre pacientii infectati.

Schimbarile suferite de virusuri la nivel genetic trebuie sa fie monitorizate constant, avertizeaza OMS, desi recunoaste ca semnificatia acestor modificari este dificil de evaluat. Desi sunt in desfasurare si alte investigatii, nu exista deocamdata nicio dovada care sa sugereze ca aceste mutatii duc la o crestere neobisnuita a numarului de infectii cu H1N1 sau la un numar mai mare de cazuri grave sau fatale.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.