Operatiunea, care s-a fi soldat, potrivit diferitelor suse, cu intre 56 si 150 de morti, a generat polemici in Germania si in lume. Intre victime s-ar fi aflat si numerosi civili.
"Regret profund orice persoana persoana nevinovata ucisa sau ranita, inclusiv in urma actiunilor germanilor", a adaugat cancelarul german, refuzand sa condamne atacul, pana la asteptarea concluziilor unei anchete oficiale.
NATO a recunoscut insa astazi, in timpul discursului lui Merkel, ca au fost ucisi si raniti civili, dar fara sa precizeze numarul. Raidul aerian a vizat doua camioane-cisterna deturnate de talibani, in apropiere de Kunduz, aminteste NewsIn.
"Pentru mine si pentru Guvern este esential sa primim toate lamuririle", a declarat cancelarul. "Nu vom infrumuseta nimic, dar in acelasi timp nu vom accepta judecati pripite (...) nici aici, nici in strainatate", a adaugat Merkel.
Ministerele germane al Apararii si de Externe au deplans luni o lipsa de solidaritate din partea unor europeni. Ministrul francez de externe, Bernard Kouchner, a evocat o "mare greseala". De asemenea, presedintele afgan Hamid Karzai a calificat atacul, intr-un interviu acordat pentru cotidianul francez Le Figaro, drept o "eroare de judecata".
Ministrul german de externe Frank-Walter Steinmeier, contracandidatul lui Merkel la alegerile legislative din 27 septembrie, a declarat in Parlament ca "nu intelege ce judecati pripite au fost facute inainte sa fie incheiata ancheta". "Am sunat mai multi ministri europeni de externe in weekendul trecut, pentru a le spune ca trebuie, la fel ca si noi, sa astepte inainte de a emite judecati publice", a spus Steinmeier.
Atac al NATO in Afghanistan: Aproape 90 de morti
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro